Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Publicitate
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20590
De la 07 Ianuarie 2003
122906239

OMUL faptelor – Mergi cu EL

  • 6 November 2008, 23:00
După 12 ani de muncă în cadrul Partidului Democrat - Liberal, am ajuns încet, încet la experienţa necesară pentru a putea face faţă unei provocări politice majore, mai ales că acum votul uninominal poate pune mai bine în valoare omul şi competenţele sale.
Am avut o traiectorie politică normală, ascendentă, iar această candidatură era următorul pas logic de făcut, la momentul de maturitate politica pe care am dobândit-o.
O altă motivaţie a alegerii acestui colegiu este că sunt din partea locului. Părinţii şi bunicii mei sunt din Mănăstireni, comuna Unţeni. În copilărie, toate vacanţele mi le petreceam împreună cu fratele şi verişorii mei la bunici. De aceea mă consider în acest Colegiu acasă la mine.
În plus, cunosc bine organizaţiile, cunosc bine localităţile din Colegiul nr. 3. Aş putea spune că pot străbate satele si oraşele cu ochii închişi. Cunosc problemele oamenilor acestor locuri şi ştiu şi cum se pot rezolva acestea din punct de vedere legislativ.
Am lucrat şi voi lucra mereu pentru comunităţi şi pentru oamenii lor.
Achiţei Vasile Cristian

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Cine nu vrea la Chişinău limba română şi vrea limba rusă - limbă de stat?
Guvernul face ordine cu patrimoniul sindical moştenit de la comunism
Noi reglementări privind circulaţia pe drumurile publice
Conspiraţia creditelor masive acordate românilor
Horoscop
Ce mângâieri!... Ce senzaţii!...
Votează poziţia a patra pe buletinul de vot!
Târg săptămânal cu produse agricole şi tromboane electorale
Motanul Felix şi prostănacul Geoană
Comentariul comentariilor (CCXXXIV)
(Ioan Rotundu)
Galbenii suflă în ceafa portocaliilor, iar aceştia în cea a roşilor
Pedelistul Ţâbuleac a dezgropat iar securea războiului
el a stă cu tomahawkul în mână, aşteptând poziţia ideală de-a lovicel vizat este veşnicul său duşman Conţacacuzat de evaziune fiscală, Ţâbuleac ţipă acum că evazionistul este Conţac
Ţâbuleac acuză Ministerul Sănătăţii de afaceri oneroase
Primăria Botoşani este acuzată de concesiuni ilegale de teren
Liberalii vor să facă un sondaj de tip exit pool
Vrei să fii învingător? Comanzi un sondaj!
liberalii au sondajul lor
Ţâbuleac iar lăcrimează că n-are bani!
Şmecherii din supermarkturi ne păcălesc cu produse expirate
cumpărăturile din supermarketuri au devenit prea riscante
Constructorii iar n-au scăpat fără amenzi
Laboratorul a fost mutat, nu închis
O parte din consiliaţi au reuşit angajarea
Anglia cere forţă de muncă botoşăneană
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog