Prezentatoarea emisiunii „Business Magazin” de la Pro TV este însărcinată pentru a doua oară şi va naşte în luna septembrie un băieţel.
„Sunt o norocoasă!”, spune Olivia Steer, despre viaţa ei în general şi despre cea de-a doua sarcină în special. Mama unui băieţel de un an şi 7 luni, vedeta Pro TV abia aşteaptă să-i dăruiască lui David un frăţior. „Ideal, mi-am zis, ar fi să fie tot băiat, ca legătura să fie mai strânsă şi să poată deveni cei mai buni prieteni”, spune Olivia Steer, care se ocupă de pe acum de educaţia noului membru al familiei şi îl încântă cu acorduri de jazz şi muzică clasică. „Sunt la curent cu teoriile ce vorbesc de legătura strânsă dintre muzica clasică şi dezvoltarea înteligenţei matematice la copii şi mi se par de bun simţ, aşa că o aplic!”, mărturiseşte prezentaroarea emisiunii „Business Magazin” de la Pro TV.
Şi tăticul, Andi Moisescu, este entuziasmat că va veni din nou barza. „Gândul că o să fie tată de doi băieţi îl încântă peste poate. Are planuri pentru băieţi pentru toate stagiunile viitoare la campionatele locale de rugby”, spune Olivia Steer, care ar vrea să nască tot la Maternitatea Medgidia. Nu doar părinţii sunt emoţionaţi de evenimentul care se va produce în luna septembrie, ci şi micul David. „Ştie că mami are un bebe în burtică şi atunci când vorbim de el, vine şi se uită sub bluză de parcă l-ar putea vedea şi spune că va merge cu el la tobogan şi îi va împrumuta hainele lui. Ştie destule la un an şi şapte luni”, declară măndră Olivia Steer, care nu ştie încă ce nume va purta frăţiorul lui David. „E treabă complicată!”
Mai multe amanunte despre toata aceasta perioada minunata pe care o traieste Olivia Steer se regasesc in interviul acordat revistei Pro Tv Magazin care va aparea pe piata, luni, 19 mai. (Camelia Cavadia)