În caz ca va ajunge la Senat, candidatul liberal Gabriel Oprişanu va promova o iniţiativă prin care firmele autohtone să aibă un avantaj în faţa celor de dinafara judeţului. Mai exact, are în vedere să facă o propunere legislativă de amendare a Ordonanţei 34, completată cu Ordonanţa 94 apărută în 2007, privind legea achiziţiilor publice. Pentru sumele mai mici, la cele care permit achiziţia directă sau cererea de ofertă, respectiv de până la 125.000 Euro pentru servicii şi 250.000 Euro pentru lucrări de reabilitare sau RK să se acorde un punctaj mai mare firmelor localnice fiindcă acest lucru nu e prevăzut. La ora actuală, aceste lucrări pot fi luate de orice firme din ţară. Asta fiindcă ne interesează ca locurile de muncă şi profiturile să rămână în Botoşani, a subliniat Oprişanu, specificând că ani de zile în Botoşani, economia a fost lăsată deoparte.
Şi, în aceste condiţii, spune liberalul, ne trezim că vin firme puternice din alte zone care, prin lobby-ul făcut de parlamentari, au reuşit să devină puternice, câştigând absolut toate licitaţiile. Asta este vina parlamentarilor de până acum. Numai noi ştim cum ne lovim de întârzieri la execuţia lucrărilor, de lipsa service-ului la aparatura adusă de aceste firme sau un răspuns greu la efectuarea lucrărilor de service din perioada de garanţie. Fără a mai pomeni şi de costurile mai mari case se impun. Cum spuneam la un moment dat, că exista aparatură la Spitalul Judeţean a cărui service costa mai mult pe o perioadă de trei luni decât dacă s-ar fi luat un aparat nou. Această prevedere legislativă ne-ar ajuta foarte mult pe noi ca parte contractantă, pe firmele din Botoşani care ar reuşi să se capitalizeze, dar şi pe cetăţenii din municipiu care ar avea locuri de muncă mai stabile şi mai bine plătite, a concluzionat Gabriel Oprişanu. (Eliza Sofian)