Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14783
De la 07 Ianuarie 2003
122874850

PNL şi PD se împacă în vederea anticipatelor

  • 25 August 2006, 23:00
Liberalii şi democraţii iau în calcul încetarea războiului din Alianţă în vederea alegerilor anticipate care, potrivit unei convenţii la care au ajuns după întâlniri în ultimele zile, ar urma să fie declanşate la începutul anului viitor, au declarat surse liberale pentru NewsIn.
Propunerea de armistiţiu a venit din partea PD, la ultima şedinţă a Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei, unde s-a stabilit ca reprezentanţii celor două partide să se întâlnească în afara cadrului formal al CNC şi să identifice soluţiile pentru armonizarea relaţiilor. Potrivit aceloraşi surse, democraţii au invocat chiar renegocierea protocolului Alianţei, promiţând participarea pe liste comune la alegerile parlamentare şi impunerea raportului de 1 la 1 pe viitoarele liste parlamentare. Ei chiar au avansat ideea unei rocade în ceea ce priveşte premierul, astfel încât în primii doi ani, după anticipate, postul să revină tot PNL, iar în următorii doi ani, să revină PD. Democraţii ar fi încercat să îi convingă pe colegii lor că trebuie reînnodate legăturile, în condiţiile în care nu se poate conta pe UDMR şi PC, iar anticipatele par a fi singura soluţie imediat după aderarea la UE, în ianuarie 2007. Surse liberale mai susţin că iniţiativa PD ar avea legătură şi cu izolarea partidului lor pe anumite iniţiative, democraţii fiind conştienţi că nu pot merge mai departe pe cont propriu. Ei ar fi făcut chiar iluzii autoironice referitoare la izolarea lor pe scena politică şi le-ar fi recomandat liberalilor să mai încetinească motoarele în ceea ce priveşte reforma morală şi deconspirarea securiştilor, iar atunci când au iniţiative legate de legea Ticu şi de funcţionarea CNSAS să îi consulte şi pe ei, înainte de a ieşi public cu un astfel de mesaj. Şi asta în pofida faptului că dosariada a afectat până acum numai PNL-ul.
Liberalii nu au discutat încă în cadrul partidului despre oferta PD, urmând ca luni să aibă loc o întâlnire informală între cele două părţi, la “un şpriţ”. Cu toate acestea, semnalele par să fie destul de clare, în condiţiile în care, de două zile, liberalii au început deja să vorbească despre anticipate. Principalul opozant al ideii de scrutin înainte de termen, preşedintele Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că anticipatele sunt o soluţie, dacă actuala putere pierde majoritatea parlamentară din cauza dosariadei. La fel şi vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur care a spus că trebuie mers mai departe cu deconspirarea, iar anticipatele sunt o urgenţă în situaţia în care actuala putere nu va mai avea numărul necesar de parlamentari, prin eliminarea turnătorilor. Singurul care îşi menţine poziţia radicală este Ludovic Orban, care, potrivit aceloraşi surse, le-ar fi reproşat deja colegilor de partid că negociază pacea cu PD. (NewsIn)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Comentariu la comentarii (CXLVI)
(Ioan Rotundu)
În braţele Morfeu
Munca la negru leac nici cu amenzi n-are
Cadrele didactice solicită cazare în internatele şcolare
Minori prinşi încercând să spargă o grădiniţă
Înecat în Prut
Stimularea forţei de muncă în mediul rural
Comunicat de presă
Deputatul Drăguş îi cântă în strună primarului Lungu
Fostul IAS Ionăşeni va fi preluat de CJ şi dărâmat
Rectificare de buget pentru reabilitarea obiectivelor sociale
Consiliul Local Botoşani trece la extinderea cimitirelor
Prostituatele şi boschetarii dau bătăi de cap municipalităţii
Vadim Tudor reia cererea de suspendare a lui Traian Băsescu
PRM vrea suspendarea activităţii CNSAS
Patriarhia îl acuză pe ministrul Culturii că întinează memoria preoţilor
Iorgulescu vrea deconspirarea preoţilor şi a intelectualilor
Geoană spune că dosariada ar putea degenera în alegeri anticipate
Patru dintre membrii trupei Sistem , implicaţi într-un accident rutier
Analfabeţi reclamagii ascunşi sub anonimat
Integrarea în UE aduce modificări şi în rândul taximetriei
IJC folosită pentru a omorî capra vecinului
Cumpărătorii înnebuniţi de reduceri
Friptură fără miros de oaie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog