Undeva în mulţime, pe o movilă, s-a urcat fostul primar al Botoşanilor, Florin Egner, pentru a fi cu un cap deasupra acesteia, pe care a dominat-o cu privirea. Imediat ce a început slujba, oficialităţile s-au plictisit repede, aşa că au căutat să-şi umple timpul, fiecare după cum îi este feleşagul. Prefectul privea sever la mulţime, dar gândul îi era departe de cele ce se petreceau pe scenă. Primarul Flutur privea pierdut, dând vădite semne de oboseală fizică.
Preşedintele Ţâbuleac s-a foit tot timpul, privind în dreapta şi în stânga, de parcă ar fi avut mâncărici la fund.
Cât timp a durat slujba, marea de creştini s-a comportat cumva civilizat. Dar când s-a început împărţirea sarmalelor şi a paharelor cu vin, parcă le-a furat Dumnezei minţile. S-au călcat în picioare, s-au jignit reciproc, s-au înjurat printre dinţi. Nimic nu lăsa să se înţeleagă că acea adunătură era una de creştini, venită la biserică pentru curăţenia sufletească, pentru pioşenie, pentru iertarea păcatelor comise cu sau fără de voie.
În 24 aprilie, la aceeaşi biserică, creştinii s-au adunat pentru a lua parte la slujba închinată sărbătorii numită Izvorul Tămăduirii. Imediat ce s-a început împărţirea agheasmei, mulţimea a turbat din nou. Aceeaşi încăierare văzută cu numai o zi în urmă, aceleaşi îmbulzeli, înjurături şi ghionţi cât au încăput.
Preotul care asigura împărţirea agheasmei s-a dovedit a fi depăşit de îmbulzeală, iar apelul său la calm şi anunţul că există suficientă agheasmă n-au folosit la nimic. Pe scenă, un alt preot s-a dezbrăcat de hainele sfinte, pe care le-a aruncat în mulţime şi a început o rugă specifică sărbătorii. Gestul său n-a calmat mulţimea înghesuită în jurul butoaielor cu agheasmă. Iar când preotul Holban a început să miruiască pe cei care au dorit să primească mirul de Izvorul Tămăduirii, s-a creat o altă coadă furibundă.
Nu pot să înţeleg un astfel de comportament. Avem manifestări de sălbatici, de turmă dezlănţuită, şi toate acestea în numele credinţei pe care o invocăm. Ce fel de credinţă este aceasta? Dealtfel, astfel de manifestări le vedem frecvent pe la televizor, când au loc evenimente religioase de amploare. De-o parte avem preoţii şi slujitorii bisericii cu crucea în mână, de cealaltă parte avem trupele de jandarmi care caută să ţină piept mulţimii furioase că nu reuşeşte să ocupe loc mai în faţă. Şi iar mă întreb: La ce mai vin la biserică aceşti oameni? Păcatul lor este mult mai mare decât dacă ar fi rămas acasă.
După ce-am trecut pe la biserica Sf. Gheorghe şi am făcut câteva fotografii, am trecut şi pe la biserica Uspenia, pentru a vedea cum stau lucrurile. M-a observat Istrati, directorul Editurii Agata, care m-a invitat să-mi facă cunoştinţă cu un profesor universitar din Franţa, botoşănean la origine, dar care predă Estetica şi la Universitatea Toronto din Canada. Profesorul, care nu se poate spune că nu-i umblat prin lume, mi-a destăinuit că atâta lume beată câtă a văzut de când este prin Botoşani n-a văzut nicăieri în altă parte.
Iată, aşadar, cam ce mesaj transmitem noi celor care ne vizitează oraşul, ce impresie le facem. Şi, din nefericire, lucrurile evoluează din rău spre mai rău. Asistăm la o degradare a conştiinţei religioase şi civice a cărei cauze doar sociologii ar putea să ne-o le explice.
24.04.2009
