Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu

1 EURO = 4.6540 lei
1 USD = 4.1197 lei


Număr accesări
Astăzi:
22954
De la 07 Ianuarie 2003
65277976

Patru noi drame cu copii arşi

  • 13 March 2012, 23:00
Din nou, neatenţia părinţilor sau a altor persoane în grija cărora sunt lăsaţi copiii a făcut victime. La Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean “Mavromati” au ajuns ieri nu mai puţin de trei copii cu arsuri. Cadrele medicale susţin că cei trei copii, din localităţi diferite, au arsuri provocate fie prin opărire, fie prin cădere pe sobă.
Unul dintre cei trei pacienţi a ajuns în stare destul de gravă la spital, cu arsuri de gradul II şi III pe o suprafaţă de peste 30% din corp. “Este un băieţel din Răuseni, de aproape 4 ani, care se juca şi s-a împiedicat căzând într-o oală cu mâncare fierbinte ce era pregătită pentru animale. Copilul era în grija bunicilor”, a declarat un cadru medical din secţia de Pediatrie.
Tot ieri dimineaţă au ajuns la aceeaşi unitate medicală şi alţi doi copii, unul de doi ani şi celălalt de şase, care au de asemenea arsuri, dar cazurile sunt mai uşor de rezolvat de către medici, arsurile produse la sobă sau cu lichid fierbinte fiind pe suprafeţe mai mici de corp, şi de grad I şi II.
Cei doi copii sunt din localităţile Gorbăneşti şi Cătămărăşti. Cu doar câteva zile, în urmă, un alt copil a fost internat în unitatea medicală botoşăneană, fiind transferat la Iaşi, şi apoi la Bucureşti, din cauza gravităţii arsurilor suferite. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Horoscop
Caricatura zilei
Bancul zilei: Nevasta ghinionistă
Statul, din creditor devine acţionar al CFR
Petru Bogatu: Afaceri necurate cu „bombe murdare”
Alegerile locale vor avea loc pe 10 iunie. Data a fost decisă prin hotărâre de Guvern
Cum va fi vremea miercuri şi joi, în ţară şi în Bucureşti
Despre profituri imorale. Şi despre preţul corect al carburanţilor
Premierul Ungureanu angajarea a 6 miliarde de euro de la UE
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Costurile procesului electoral sunt de 99,8 milioane lei
Părintele a schimbat „juninca”
Ioan Rotundu
Lacul lui Eminescu curăţat în campania „Let’s Do It România!”
Asociaţii nonprofit abonate la banii primăriei
Dosare penale în cazul masacrului de la padocurile Botoşani
IŞJ Botoşani alertat de o tragedie din ţară
393 de profesori botoşăneni selecţionaţi pentru Corpul naţional de experţi
Profesor anchetat pentru măsluirea mediilor unui seralist
Dinamica economiei - Microbuzul SRL Botoşani
Botoşani: Salariaţii Primăriei executaţi silit pentru mii de lei
ei au de returnat sporurile încasate
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!