În total, spitalele şi unităţile medico-sociale ne-au raportat 41 de paturi pregătite pentru astfel de cazuri, pentru situaţii deosebite, a declarat medicul Dumitriţa Mihailovici, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani. Conducerea DSP Botoşani a mai precizat că de la declanşarea problemelor cauzate de căderile de zăpadă şi închiderea drumurilor, niciun centru de dializă nu a raportat că ar fi cazuri de bolnavi cu insuficienţă renală care să nu ajungă la unităţile medicale pentru şedinţele de dializă de care le depinde viaţa.
Au fost la mijlocul săptămânii trecute trei bolnavi cu insuficienţă renală care au fost aduşi din localităţile rurale în care locuiesc cu ajutorul forţelor de intervenţie, la Botoşani, pentru şedinţele periodice de dializă. (Doina Marcu)