Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9306
De la 07 Ianuarie 2003
122869373

Pensionarii au luat cu asalt sediul CEC

  • 12 April 2006, 23:00
De la primele ore ale dimineţii pensionarii botoşăneni au luat cu asalt sediul CEC. Apropierea Sărbătorilor de Paşte a făcut ca acordarea drepturilor băneşti să fie distribuite mai devreme ca de obicei. Deşi de la nivel naţional s-a hotărât ca pensiile pe această lună să se acorde începând cu 10 aprilie, la nivel local pensionarii au putut lua banii începând de ieri. Încă de la primele ore ale dimineţii zeci de pensionari au făcut rânduri la ghişeele instituţiei. "Am venit şi luni şi marţi ca să pot să-mi iau pensia, dar am fost amânaţi până azi (N.R. miercuri 12 aprilie) şi stau de o oră şi încă mai am de stat. Măcar acum înainte de Paşte să reuşesc să-mi cumpăr o bucată de carne că în rest cartofii sunt baza", a spus unul din pensionari. Nemulţumirea generală era că în ziua de azi trebuie să stea la coadă la orice, şi la dat bani şi la luat bani. Stau la coadă la plătit impozit, stau la coadă pentru a cumpăra medicamente cu reţete compensate, stau la coadă pentru a-şi lua bruma de pensie. "După cum gândesc cei aflaţi în Guvern, mâine-poimâine o să stăm la coadă să ne cumpărăm aer de respirat. Am muncit o viaţă întreagă iar acum, la bătrâneţe, nu putem trăim în linişte", a adăugat un alt pensionar. Una din casiere a menţionat că, indiferent de lună, pensionarii se grăbesc în primele două zile de plată să-şi ia pensia. (Petronela MELENCIUC)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Autorii tâlhăriei din Dorohoi au fost prinşi
Colaborare de anvergură pentru învăţământul botoşănean
Au început primele controale din campania iniţiată de prefect
Guraliuc a pus gând rău asociaţiilor de proprietari mamut
Lidera SIP trimite somaţii peste somaţii
Protest social în faţa Primăriei cu tâlc nedesluşit
Hoţul care s-a rugat toată viaţa să scape de nărav
Conţac demască actele de teribilism ale consilierilor Alianţei
Lacrimile lăptarilor curg pe fosila Prolacom
Horoscop
Se aşteaptă răspuns la monitorizarea locuinţelor ANL Cişmea
Bâlciul biletelor de tratament şi odihnă
Laptele praf distribuit în judeţ fără probleme
Prefectul pleacă la Varşovia alături de alţi nouă omologi
Cifra de afaceri este în scădere la Botoşani
Exporturile au crescut cu 2.325 mii euro
Ţinta predilectă a hoţilor - telefoanele mobile
Al doilea caz grav de intoxicaţie de la mici
Taximetrist prins beat criţă la volan
Presa devansează poliţia
Bannerele de pe Bulevard umbresc iluminatul stradal
Bruno a căzut în plasă
Ajutoarele băneşti pentru pensionarii cu venituri mici
Mimor rămâne director până în iunie
O bancnotă de 2 milioane lei va fi pusă în circulaţie
Românul şi viitura
"Sărbătoarea Paştelui în arta copiilor"
Cabinet stomatologic pentru pacienţii Spitalului Judeţean
Donări de sânge la Văculeşti
Primarii din judeţ au primit indicaţii tip Conţac
Program de Vecinătate România - Moldova lansat la Botoşani
Doi copii decedaţi într-un incendiu
Primăria Dorohoi plantează 20 de mii de puieţi
Până acum nu s-a dorit deconspirarea Securităţii
Românii din Italia îşi pot cumpăra case prin Creditul fără frontiere
Aderarea la UE a creat dificultăţi pentru crescătorii de ovine din Ungaria
Vizita în Egipt a secretarului de stat Valentin Naumescu
Vrea ca persoanele cu dizabilităţi să fie scutite de taxa de drum
România contribuie la programele ONU cu peste 600.000 lei noi
Construcţii modulare pentru cei afectaţi de alunecările de teren
Statutul magistraţilor, aprobat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor
Gyorgy Frunda vrea să reglementeze numirea şefilor parchetelor
Scandalul de la Berevoieşti, opera unor lucrători SRI iresponsabili
Experţi suedezi în căutarea formulei lui Stradivarius
Stalin, seducătorul
Date statistice nemaiauzite despre regina Elisabeta a II-a
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog