Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 14 Iulie 2018

Evenimente
Politică
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Religie
Anchete
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6562 lei
1 USD = 3.9954 lei


Număr accesări
Astăzi:
13355
De la 07 Ianuarie 2003
61988394

Pentru Bâlbă, bossul de la OCPI Botoşani, vin zile negre

  • Ioan Rotundu
Mihai Bâlbă, bossul pus de PSD Botoşani director la Oficiul de Cadastru şi Publicitare Imobiliară Botoşani, despre care am publicat în Jurnalul ce fel de preocupări de tip mafiot are, a intrat în atenţia şefului cel mare de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, respectiv a directorului general Radu Codruţ Ştefănescu.
Ce nu ştie Bâlbă, dar va afla citind articolul de faţă, este că şi procurorii de la DNA Suceava au început să devină interesaţi de persoana sa, mai ales că şi ei au primit informaţii concrete despre preocupările bossului în interiorul OCPI de când a fost numit director.
Mai mult, şi cei care l-au făcut director, adică liderul suprem al PSD Botoşani, senatorul Doina Federovici, s-a cam săturat de câte i s-au adus la cunoştinţă despre activitatea „misterioas㔠a lui Bâlbă, mai ales că pila sa n-a reuşit la examenul de şef Birou în OCPI din cauză că Bâlbă a avut alte interese. Ce-i drept, nici jocul lui Bâlbă de a-şi pune propriul protejat şef de Birou n-a avut sorţi de izbândă.
Dar să trecem în revistă ultimele informaţii primite referitoare la modul în care Bâlbă conduce cu „mână de fier” activitatea OCPI, nu în interesul instituţiei şi în avantajul personal, mai corect spus a soţiei sale care patronează firma familiei ce are ca profil de activitate tot activităţi cadastrale.
Despre protejata directorului trimisă la Bucureşti să ia examenul de şef de Birou Juridic, Resurse Umane, Secretariat şi petiţii, angajata Irina Frunzeti, s-a aflat după proba scrisă că a căzut la examen, aşa că s-a dus şi întors de la Bucureşti precum spune o zicală prin popor.
Rămăsese în examen Marinela Ghiorghiu, cea înscrisă la concurs la recomandarea liderului PSD Doina Federovici. Ghiorghiu, deşi cu studii economice şi nu juridice cum se cere pentru un astfel de post, a ratat concursul pentru că acesta a fost suspendat pe motiv că directorul Mihai Bâlbă n-a respectat legislaţia de organizare a concursului.
Mai mult, la Curtea de Apel Suceava există o contestaţie cu privire la legalitatea organizării concursului, ceea ce a dus la blocarea oricărui alt examen.
Cine este această Ghiorghiu care se bucură de o aşa trecere din partea liderului PSD Botoşani, nevasta şoferului ajunsă senator. Este soţia fostului viceprimar al oraşului Bucecea, promovat în ianuarie 2017, tot de nevasta şoferului, subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării.
Marinela Ghiorghiu, deşi specializată în marketing, avea promisiunea că va obţine postul de şef Birou. Promisiune garantată de la cel mai înalt nivel din PSD. Ghinionul a venit că în Jurnalul s-au dezvăluit jocurile de culise, articolele publicate au ajuns la Agenţia din Bucureşti iar şeful acesteia a dispus suspendarea imediată a concursului.
Informaţia de ultimă oră pe care am primit-o mi-a adus vestea că în urma celor publicate în Jurnalul, de la Agenţie directorul general Ştefănescu a dispus trimiterea la OCPI Botoşani a unui control amănunţit asupra activităţii directorului Mihai Bâlbă.
Dacă tot vin controlorii, să le mai dau ceva de lucru. Pentru că şeful de Birou Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Dorohoi, Georgeta Coşuleanu, nu accepta lucrările prost întocmite de către firma privată a nevestei lui Bâlbă, bossul a decis s-o pedepsească. Aşa că i-a desfiinţat funcţia de şef Birou, Dorohoiul ajungând singurul BCPI din ţară care nu mai are şef.
Pentru a acoperi nevoile de la Dorohoi, directorul detaşa periodic angajaţi din cadrul OCPI Botoşani. Un astfel de trimis la Dorohoi a fost şi Mihai Politic. Cei trimişi la Dorohoi se deplasau cu autoturismul instituţiei, un Mitsubishi 4 x 4. În dimineaţa zilei de 8 martie 2016, directorul Bâlbă i-a ordonat lui Politic să ia autoturismul şi să plece la Dorohoi. Omul i-a spus că el se teme să conducă o maşină aşa puternică. Nu se simte atât de experimentat la volan. Bâlbă l-a ameninţat că dacă nu ia maşina să plece la Dorohoi, va fi ultima sa zi de angajat. Speriat că-şi va pierde locul de muncă, Politic s-a urcat la volan şi a plecat spre Dorohoi.
În curba de ieşire din localitatea Cerviceşti a scăpat volanul se sub control iar maşina s-a răsturnat pe câmp. Politic a ajuns la spital dar nu a avut răni grave. Ce-a făcut Bâlbă? A dosit autoturismul vreo jumătate de an la service-ul firmei Xandor din Botoşani, După o jumătate de an a tocmit pe banii instituţiei experţi auto care au evaluat autoturismul în vederea vânzării. Aşa s-a ajuns ca autoturismul care a costat 150 mii lei şi cu numai 50 mii km la bord să fie vândut cu 30 mii lei. Este evident că instituţia a fost grav păgubită dar până în momentul de faţă nimeni nu l-a tras de mânecă pe Bâlbă. Poate o vor face controlorii.
Şi încă o temă de lucru pentru aşteptaţii controlori. În cursul anilor 2015/2016 autoturismul instituţiei, o Skoda Octavia, a fost pus de director la dispoziţia cumetrilor săi Codreanu, Ştefan inginer şef şi soţia sa Cornelia registrator, să facă naveta din Dorohoi la Botoşani şi înapoi. În tot acest interval de timp combustibilul consumat s-a înregistrat pe cheltuiala instituţiei, inginerul şef Codreanu completând foi de parcurs cum că a făcut teren în judeţ. Ce bine este să fii angajat la stat!
Sper ca de această dată cei veniţi în control să plece numai cu mapa în care vor pune concluziile controlului şi nu cu portbagajul maşinii lăsat pe spate. Nu de alta, dar procurorii de la DNA Suceava s-au cam săturat de prins porcuşori şi vor un crăpcean, doi. Fir întins, domnilor!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]


  
Bâlbă a reorganizat OCPI după nevoile firmei neveste-si (IV)
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 9 - 15 iulie 2018
Bancul zilei: Strict evreiasc
Cum preotul Holba, ctitor a trei biserici, a fost aruncat în stradă
Ioan Rotundu
Ticăloşilor, daţi-ne Cornişa!
Laşitatea preşedintelui, bucuria infractorilor
Ioan Rotundu
nca Jurma, interimar la conducerea DNA, după revocarea lui Kovesi
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Reacția Comisiei Europene după demiterea lui Kovesi de la DNA
Omul care a scos oraşul Ştefăneşti din buruian
Ioan Rotundu
Hafez al-Assad, fiul dictatorului sirian, despre Olimpiada Internațională de Matematică de la Cluj:
Concursul a fost mai greu pentru mine, decât cel de anul trecut
Barna a invitat-o pe Kovesi în USR:
Dan Deleanu, un analfabet funcţional ajuns subsecretar de stat
Ioan Rotundu
Catrenul săptămânii
Când priveşti de pe Măgura Ibăneştilor
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!