Astfel, romanii sunt pe primul loc in clasamentul nationalitatilor prezente in bancile scolilor italiene, reusind sa depaseasca albanezii (91.829 de elevi) si marocanii (83.608). Studiul "Focus in breve sulla scuola, la presenza degli alunni stranieri nelle scuole statali" (Scurta incursiune in invatamant, prezenta elevilor straini in scolile de stat) mai releva ca acest fenomen se inregistreaza pentru al treilea an consecutiv.
Ceea ce nu scoate in evidenta studiul, este faptul ca lipsa institutiilor de invatamant in care sa se predea si in romana, face ca cei peste 100.000 de mii de elevi romani sa uite progresiv limba romana vorbita in familie, iar in acest fel Romania sa piarda o resursa umana strategica, extrem de importanta pe termen mediu si lung.
Faptul ca miliardele de euro trimise in tara de romanii care muncesc in afara, nu se intorc cel putin partial, in institutii de invatamant care sa-i mentina ca romani in Italia si Spania este o dovada a lipsei de interes si de strategii pe termen mediu si lung, de care autoritatile romane duc lipsa.
Necunoasterea limbii romane poate fi un obstacol al intoarcerii peste 10-15 ani inapoi in tara a acestor tineri, ale caror competente si mentalitate deprinse in Italia si Spania ar putea schimba mult in Romania. Iar daca copii nu se intorc pentru ca nu mai stiu limba, acesta este un bun motiv si pentru parinti sa nu se mai intoarca.
Romanian Global News