Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Pamflet
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18480
De la 07 Ianuarie 2003
122904129

Peste o mie de copii botoşăneni vor primi daruri de la Moş Crăciun

  • 23 December 2008, 23:00
Municipalitatea îi aşteaptă pe copii din oraş să vină la Moşul, care de data aceasta, soseşte la liber, după cum spune primarul Cătălin Flutur, nu ca în alţi ani, când venea doar „la privat”. Moşul va veni azi la patinoar, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”, în jurul orei 11.00.
Cu acest prilej va fi organizat şi un spectacol de colinde susţinut de grupul de copii „Cheia sol” între orele 9.00- 10.00. De altfel, Grupul de copii s-a remarcat la sfârşitul săptămânii trecute prin două frumoase spectacole de Crăciun din care unul alături de Filarmonica Botoşani.
La ora 10.00, actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” le vor oferi celor mici un spectacol de teatru la scena de lângă patinoar, după care, Moşul va aduce şi împărţi darurile.
„Vom avea cadouri pentru peste o mie de copii. Sperăm să vină cât mai mulţi. Dacă nu vor veni la patinoar, vom face în aşa fel încât cadourile să ajungă la copii. Moşul să le dea pe stradă acolo unde se află. Avem şi un program în sensul acesta”,/b>, a declarat Cătălin Flutur.
Pe 29 decembrie, Primăria organizează Revelionul Pensionarilor, la care s-au înscris 140 pensionari, la Cantina Colegiului „A.T. Laurian”. Totodată a fost stabilită şi locaţia unde va avea loc spectacolul de Revelion. Anume, în preajma momentului Răscoalei de la 1907, în intersecţia Bulevardului cu strada Unirii. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Florile dalbe
Românul şi săritul muştarului
Bicepsul aducător de necazuri
Horoscop
Cea mai tiranică directoare a fost înlocuită din funcţie
Istoricii basarabeni cer din nou scoaterea manualelor de istorie integrată din şcoli
Spania a eliminat restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari
Eugenia Semcici, afaceri bune din telefonie
În zona controlată de UDMR au fost înfiinţate 2.280 de fundaţii
Primarul Flutur îl vrea în continuare pe Comariţa la Eltrans
Municipalitatea încheie anul fără datorii
Hoţule, du înapoi jucăriile copilului!
Mere intrate la…ulei!
Un botoşănean era să intre cu totul la … măcinat
Botoşănenii nu abdică de la masa de Crăciun
Policlinica va avea program special
Guvernul va înţărca copii prin a nu le mai da lapte praf
Şi-au tras bani de sărbători din executări silite
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog