Basarabia e România
Fara a neglija rolul basarabenilor care este enorm, fireste, ai impresia unei implicari masive a Vechiului Regat si a Transilvaniei. S-a pus în miscare si diaspora. Actiunea lasa semne în tot spatiul românesc, dar si dincolo de acesta. De la „Nistru pân'la Tisa”, drumurile nationale, localitatile, cladirile si statiile publice sunt împânzite cu inscriptia „Basarabia e România”. Aceasta sintagma poate fi întâlnita, de altfel, si la Roma, si la Madrid, si la Paris.
Dar lucrurile nu se limiteaza, bineînteles, doar la proliferarea de sloganuri si simboluri unioniste. Apar carti si site-uri, au loc dezbateri televizate si colocvii stiintifice pe o singura tema: „Basarabia, pamânt românesc”. Recent, la Chisinau, de exemplu, a trezit ecouri vii articolul lui Val Butnaru „Avem „tara”. Ce facem cu ea?”.
Dintr-o idee care plutea în aer e pe cale sa se nasca, pare-se, o miscare populara. Oriunde sunt români în numar relativ mare, actiunea „2012” prinde aripi.
De unde si concluzia ca se creeaza o noua situatie politica. Unionismul a mai încetat sa fie apanajul unor grupuri razlete si marginale de la Chisinau. Tot mai multi români încep sa-si aminteasca, în sfârsit, ca au un vis existential care poate fi împlinit. Niciun neam nu creste doar din interese meschine. Sau din goana dupa avere. Popoarele care au izbândit au avut si mai au înca un vis general. Un proiect cultural si politic care confera natiunii sens si perspectiva istorica.
Visul românesc
Proverbiala este, bunaoara, sintagma „visul american”. Multa lume aspira la noua tara a fagaduintei numita SUA. De unde a pornit acest termen? Înca de la primii colonisti care veneau din Europa pentru a se afirma peste ocean.
Pentru prima data, totusi, „visul american” a fost definit de James Truslow Adams în cartea sa „Epica Americii”, scrisa în 1911. Potrivit lui, „visul american este acel vis al unei tari în care viata ar trebui sa fie mai buna, mai plina, mai bogata pentru toti, cu posibilitati pentru fiecare în functie de abilitati si rezultate”.
„James Truslow Adams preciza ca „visul american nu se refera la masini si venituri mari, ci mai curând la o ordine sociala în care fiecare barbat sau femeie are dreptul sa-si obtina statutul social pe care-l doreste daca este capabil, astfel încât sa-i fie recunoscut meritul indiferent de conditia sociala din care provine”.
La 1 decembrie 2010, dincolo de Prut a fost lansat un proiect artistic „Visul românesc”. Pare un amanunt derizoriu. Eu unul însa îl consider simptomatic. Si va spun de ce. Românii încep, treptat, sa aiba apetit pentru visul lor national. Pentru aspectele spirituale ale vietii. Tot mai multi dintre ei îsi dau seama ca numai astfel viata poate sa-si recâstige rosturile ei adevarate.
Dar ce este „visul românesc”? Mai întâi de toate, ideea de unitate nationala, spuneau marii nostri înaintasi, coroborata cu obiectivul afirmarii românilor la ei acasa în cadrul unui stat întregit. Privita din acest unghi, România se trezeste. Iar Basarabia se conecteaza la energiile nationale ale românilor de pretutindeni. Înca niciodata de la revolutia din decembrie 1989 si proclamarea independentei Republicii Moldova în 1991, ideea unionista nu a luat amploarea pe care o cunoaste astazi.
Dar ca visul românesc sa nu degenereze într-o moara ce macina vânt, este nevoie de un proiect unionist. Acesta pâna acum a stralucit prin absenta. Nici macar Frontul Popular din perioada marilor adunari nationale nu l-a avut, chit ca declaratii unioniste se faceau pe atunci cu nemiluita. Ulterior, pâna si formatiunea numita PPCD a eliminat din statutul sau toate referirile unioniste.
Astazi, PL si PLDM, din considerente electorale, pesemne, se ascund si ele îndaratul diverselor eufemisme pentru a evita tema unirii. Si asta în conditiile în care în ultimii ani a aparut un viguros curent de gândire unionista. O mare parte a tineretului studios si a spiritelor de actiune cu o bogata experienta europeana îsi traiesc deja visul românesc. Numai ca acesti oameni, al caror numar creste, nu se mai regasesc în platformele electorale ale liberalilor si liberal-democratilor.
Partidul unionist
Asa fiind, astazi e momentul potrivit pentru aparitia unui partid efectiv unionist. Nu-i nevoie ca acesta sa-si propuna unirea imediata. El urmeaza sa vina cu un proiect politic pragmatic, dar bazat pe „visul românesc”.
Pe constiinta celui de-al doilea stat românesc. Sa demonstreze ca lumina de la capatul tunelului este româneasca si alta nu poate fi. Sa arate ca Republica Moldova, pentru a rezista în lume, trebuie sa fie mereu solidara cu România. Sa-si sincronizeze viata cu România pe toate planurile. Sa arunce punti între români, unindu-i în cuget si-n simtiri.
Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât de la o vreme, dincolo de marionetele „moldoveniste” manevrate de serviciile secrete ruse, se întareste si o rezistenta antiunionista de natura birocratica. În ciuda evidentelor si a interesului national, exista numerosi functionari în administratia centrala si cea locala, precum si destui politicieni democrati si proeuropeni care, desi se considera români si chiar au pasaport românesc, si-ar dori sa pastreze status quo-ul.
Cu un discurs inteligibil si cu lideri carismatici, cu radacini într-o miscare populara precum Actiunea 2012, un astfel de partid ar avea sorti de izbânda. Prezenta lui va contribui si la destuparea celorlalte formatiuni democratice care deocamdata nu au capacitatea de a se desprinde de paradigma perpetuarii „statalitatii moldovenesti”. Sterila si lipsita de orice orizont, aceasta e falimentara si nu duce nicaieri. E timpul ca românii sa ridice fruntea sus si sa-si traiasca visul.
Jurnal.md