Valoarea amenzilor este de 3 ori mai mare decât în săptămânile precedente, cauza fiind constituită de cuantumul amenzilor aplicate pentru comerţ ilicit şi scoaterea la vânzare a maşinilor pe domeniul public al municipiului Botoşani pe de o parte şi de parcările pe spaţii verzi pe de alta. Constant s-a menţinut numărul sancţiunilor acordate de agenţii comunitari pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială. Din cele 30 de contravenţii aplicate, 15 au fost amenzi acordate pentru provocarea scandalurilor, proferarea de injurii sau consum de alcool pe domeniul public.
Sperăm să menţinem trendul ascendent din ultima perioadă. Deşi nu ne face plăcere să sancţionăm contravenienţii, trebuie avut în vedere faptul că suntem aici pentru a veghea asupra respectării legislaţiei în vigoare, a declarat directorul executiv adjunct al Poliţiei Comunitare Botoşani, Ioan Onuţu.(Andreea UNGUREANU)