Un astronom şi un doctor italieni aflaseră că prin zona Moldovei trăia un popor înapoiat, lipsit de civilizaţie. S-au gândit ei că n-ar strica să ajute, cu ştiinţa lor, acest popor oropsit de soartă, mai ales că în ţara lor concurenţa devenise sufocantă. După mai multe peripeţii, intrară în Moldova, pe la Baia, trecând din Transilvania Carpaţii Orientali. N-au mers mult şi au ieşit înspre şes, acolo unde satele erau mai dese, dar şi casele mai sărăcăcioase. Spre seară, ajunşi într-un sat, cerură găzduire la un ţăran. Ca toţi moldovenii, ţăranul s-a arătat bucuros de oaspeţi, mai ales că nu erau de rând, ci din cei de soi.
Sporovăiră o bucată de timp pe prispa casei, după care ţăranul îi invită, în casă, la masă. În mijlocul odăii era o masă cu trei picioare, pe care gospodina răsturnase o mămăligă mare cât roata carului. Alături, dintr-un castron uriaş şi mirosind îmbietor se arătau bucăţi mari de brânză. Câteva cepe zdrobite cu pumnul pe colţul mesei şi
ţăranul îi invită pe oaspeţi la masă.
- Mulţumim de invitaţie, dar noi am mâncat zise doctorul, dându-i cu cotul astronomului ca nu cumva să accepte invitaţia.
Cum pe la ţară invitaţia la masă nu se prea repetă, ţăranul, nevastă-sa şi cei vreo trei copii luară loc în jurul mesei. Îndată brânza fu înfulecată, iar în locul ei poposi pe masă ditamai oloiul cu borş de fasole. Dispăru şi borşul în burţile mesenilor, după care veni rândul fasolelor făcăluite din care se iţeau bucăţi de costiţă afumată. Cât timp cei din jurul mesei se osteneau cu bucatele orânduite cinei, doctorul îi şopti astronomului:
- Îi vezi, la noapte va trebui să stau treaz. La cât au mâncat, vor face o indigestie pe cinste şi vor muri.
Parcă pentru a veni în întâmpinarea celor spuse de doctor, nevasta ţăranului mai trânti pe masă şi ditamai ceaunul cu lapte fiert. Restul de mămăligă dispăru de pe fund în străchinile cu lapte, după care dispăru şi laptele în burţile, parcă fără saţ, ale ţăranului şi ailor săi.
Copii se mai zbenguiră vreun ceas, după care ţăranul dădu semnalul de culcare. Voind să le facă patul, astronomul mulţumi, dar spuse că ei vor dormi afară, pe prispă. Va fi o noapte călduroasă şi plăcută.
- Nu vă sfătuiesc, zise ţăranul. La noapte va vremui.
Doctorul, care n-avea nici un motiv să nu-şi creadă colegul de ştiinţă, acceptă să fie culcaţi pe prispă, afară.
Pe la o bucată de noapte însă prinse a ploua, apoi ploaia se transformă în lapoviţă şi ninsoare. Cei doi oameni de ştiinţă nu ştiau cum să iasă din încurcătură.
- Să-l trezim pe ţăran, să ne primească în casă, zise doctorul către astronom.
- Ai uitat că-s morţi după indigestia de la mâncarea de aseară?
- Aşa-i, se consolă doctorul.
Numai că ţăranul simţi cum s-a schimbat afară vremea şi deschise uşa, invitându-şi oaspeţii să doarmă în casă, pe un pat bun şi moale. În casă, nici vorbă ca cineva să fi murit de indigestie. Dimpotrivă, copii se hârjoneau după sobă.
- De unde ai ştiut că va vremui? îl întrebă pe ţăran, curios, astronomul.
- Păi, aseară, când aţi bătut la poartă, am observat cum porcul căra paie cu gura în coteţ. Semn pentru noi că se va schimba vremea bună într-una rea.
- Dar bolnav ai fost vreodată, se arătă curios şi doctorul. La cât aţi mâncat aseară, mă aşteptam să muriţi peste noapte.
- Aseară n-am prea mâncat noi, că nu am fost pregătiţi de oaspeţi. De bolnavi n-am fost nici unul dintre noi, mulţumim lui Dumnezeu. Cum să ne îmbolnăvim, când dormim pe cuptor, la cald. Cuptorul este doctorul nostru, zise cu mândrie ţăranul.
Auzind aşa vorbe, astronomul zise către doctor:
- În ţara unde cuptorul este doctor şi porcul astronom, nu-i loc de doi oameni de ştiinţă ca noi. Hai să mergem!
Şi-au plecat, spre nedumerirea ţăranului care nu putea pricepe cu ce i-a supărat. (Petrea Prostul)