Povestea celor doi români plecaţi la muncă în Italia ni s-a părut a fi desprinsă de pe ecranele TV. Cei doi au avut amabilitatea de a ne povesti cum au reuşit să plece şi mai ales cum au reuşit să se descurce într-o ţară străină. Pentru a nu le crea probleme, am preferat să dăm doar iniţialele numelor. S.V. este în Italia de doi ani. “Am plecat din cauza condiţiilor de trai din România. Când am plecat eram student în anul III la facultatea de drept din Iaşi. La un moment dat am ajuns la concluzia că în cazul în care voi obţine o licenţă în drept, nu voi putea practica dacă nu am destui bani. Să fim sinceri, e un fapt ştiut că nimeni nu te va lua avocat stagiar dacă nu ai destui bani de oferit. Am ales calea străinătăţii pentru că mi s-a părut o posibilitate de câştig mai rapidă.
La începutul anului 2000 am început să mă interesez cum aş putea reuşi să plec din ţară. Pe atunci nu eram încă sigur unde voi pleca, abia mai târziu m-am hotărât pentru Italia, deoarece se putea ajunge mai uşor şi plus că italienii sunt parcă mai apropiaţi de noi. Am început să întreb în stânga şi în dreapta de cei care aveau prieteni sau rude acolo, cum trebuie să procedez? Până la urmă, în luna aprilie 2000 am reuşit să iau legătura cu o persoană care mi-a promis că îmi va rezolva problema cu viza. Spre bucuria mea această persoană mi-a rezolvat problema, iar în luna mai 2000 eram deja în Italia.
Odată ajuns acolo m-am confruntat cu o nouă lume. Problemele pe care le-am întâlnit au fost destul de mari. În primul rând după aproape trei luni îmi era frică să ies pe stradă pentru că dacă eram prins de poliţie, puteam fi trimis acasă. După trei luni norocul mi-a surâs şi patronul la care lucram m-a chemat într-o zi şi mi-a spus că îmi va face acte. E adevărat că până atunci am muncit ca un nebun, doar în ideea că totuşi mi se va legaliza statutul de imigrant. Dacă am acte pot veni acasă, în concediu, mi-am cumpărat o maşină şi mai ales mi-am ajutat părinţii.
Acum este mult mai uşor pentru cei care sunt acolo. Ministerul de Interne italian şi-a propus ca până la sfârşitul lunii septembrie să legalizeze statutul tuturor imigranţilor de pe teritoriul Italiei. Marea problemă a celor care reuşesc să ajungă aici este locuinţa. Românii care sunt în Italia sunt foarte invidioşi, şi în cazul în care cineva vrea să te ajute şi să îţi ofere găzduire se poate trezi cu tot felul de reclamaţii din partea vecinilor care, culmea, sunt tot români.
Eu prestez acolo o muncă destul de grea, însă cu mari satisfacţii financiare. Lucrez de la 6 dimineaţa şi până la 7 seara, însă la sfârşitul săptămânii primesc în jur de 450 de Euro. Nu mă deranjează că lucrez şi sâmbăta până la amiază, pentru că am satisfacţii materiale” ne-a povestit S.V. Datorită faptului că are statut legal şi un salariu de aproape 60 de milioane pe lună, pentru care în ţară ar fi trebuit să fie cel puţin directorul unei regii autonome, S.V. ne-a precizat că “sigur că am de gând să mă stabilesc în Italia. Chiar dacă toate sunt scumpe acolo, dacă ştii să-ţi gestionezi banii te descurci de sute de ori mai bine decât în România. Oamenii sunt civilizaţi în adevăratul sens al cuvântului. Niciodată nu vei vedea un italian care să arunce pachete de ţigări goale pe stradă, sau să mănânce seminţe şi să scuipe pe jos.
Eu, care am trăit în România atâţia ani, pot spune în cunoştinţă de cauză că dacă nu ne vom comporta mai civilizat nu vom ajunge de fapt niciodată în Europa, chiar dacă vom intra din punctul de vedere al politicienilor” De asemenea S.V. ne-a mai povestit că „am vrut să le dovedesc unor prieteni ce înseamnă să depinzi de câteva sute de mii de lei. În satul meu natal sunt câteva corturi de rromi, care muncesc şi ei pentru a câştiga un ban cât mai cinstit. Cu câteva zile în urmă m-am dus acolo şi când am coborât din maşină, am cerut să vorbesc cu unul dintre ei. Acesta m-a primit cu braţele deschise, iar când le-am dat şi câţiva bani, au început să danseze şi să cânte.
Acum de câte ori trec pe lângă ei îmi fac semne de salut. Rromii sunt mai sufletişti ca românii. Ei îţi sunt recunoscători că îi ajuţi şi nu s-au supărat că i-am trezit din somn. Dacă făceam aşa ceva cu nişte români, nu mai ieşeam viu de acolo. Să ştiţi că invidia asta a românilor pe români nu ne va aduce nimic bun. Dacă ne-am ajuta între noi mai mult, am reuşi mai multe lucruri”. (Minodora POLITIC)
N.R. - Articolul a apărut în cotidianul Jurnalul de dimineaţă nr. 853/3 septembrie 2002. Concluziile le puteţi trage singuri.