După 1990 drumurile noastre s-au despărţit şi o bună bucată de vreme n-am ştiut nimic despre viaţa sa. La începutul acestui an, în urma publicării în paginile Jurnalului a unui reportaj despre căpşunarii din Spania, am primit un mail din Madrid semnat de Gherghe Sava. Voia să-mi atragă atenţia că nu toţi românii ajunşi în Spania sunt căpşunari, că printre ei sunt şi întreprinzători.
În luna august a acestui an m-am întâlnit cu Sava în Botoşani. Nu s-a schimbat cu nimic faţă de cum îl ştiam. Acelaşi om modest, cu mult bun simţ şi cu acelaşi ton echilibrat în voce. Din păcate eu mă grăbeam să ajung la Flămânzi pentru a filma reportajul Martirul, aşa că n-am avut prea mult timp de a sta de vorbă. În aceste zile am primit de la Sava un nou mail. Tot din Madrid. Este povestea vieţii sale postdecembriste. Iată cum sună ea:
Domnule Rotundu,
Mă numesc ,Gheorghe Sava, locuiesc de mai mulţi ani in Madrid .În luna august am fost acasă, în vacanţă, ocazie cu care ne-am întâlnit pe Calea Naţională, ceva mai jos de stadion. Era într-o zi de vineri şi vă grăbeaţi deoarece trebuia să vă duceţi la zilele oraşului Flămânzi. Rămăsesem înţeleşi să ne întâlnim în altă zi .V-am sunat duminica următoare şi mi-aţi spus că sunteţi ocupat tot cu zilele oraşului Flămânzi.
Am fost ocupat şi eu cu multe treburi şi marţea următoare am plecat spre Madrid. Am plecat cu câteva zile mai devreme deoarece urma ca pe întâi septembrie să încep nişte lucrări de reabilitare a unor faţade de blocuri. Îmi spuneaţi atunci că v-ar interesa şi unele ştiri despre românii din Spania
Eu sper să-mi răspundeţi la acest e-mail şi să-mi spuneţi ce v-ar interesa. Până atunci vreau să vă spun unele lucruri despre mine. Am plecat din ţară în anul 2002 ca mulţi români, de altfel, care nu mai găseau de lucru în ţara lor. Aveam şi o vârstă (55 ani) şi unde mă duceam să mă angajez stârneam zâmbete. Atunci mi-am zis că trebuie să încerc şi eu pe alte meleaguri. Aveam ceva ban ,şi m-am gândit că ar fi bine să încerc în Spania .
îAşa se face că am ajuns in Madrid. Evident că înainte de a pleca am cumpărat o metodă de învăţare a limbii spaniole (Hablamos Espańol) şi am început să văd dece sunt în stare ,să văd dacă la 55 de ani se mai prinde o limbă străină de mine Am prins curaj şi am zis că vin în Madrid să încerc să-mi fac o firmă. Am rămas cam dezamăgit pentru că am văzut că-mi mai trebuiau mulţi bani pentru capitalul social .
Aşa că am căutat ceva de lucru şi ca întotdeauna când cauţi cu insistenţă găseşti ,am găsit şi eu de lucru la un spaniol (se ocupa numai cu lucrări de zugrăveli). Mi-a dat pentru început 726 euro pe lună dar am avut un interes grozav să învăţ şi eu această meserie. Eram în stare să lucrez câteva luni fîră bani numai să învăţ să lucrez, pentru că, gândeam eu, ştiind meserie şi încă foarte bine eşti căutat.
Mi-am dat seama că în vest nu te întreabă nimeni ce carte ştii, ci ce ştii să faci şi eşti plătit după ceea ce ştii să faci. M-.am dat tot interesul şi în 4 luni deja eram un meseriaş foarte apreciat. Am învăţat să fac estuco (o imitaţie de marmură de-ţi ia ochii) şi aici vreau să spun că doar 5-6 % din pintorii (zugravii) spanioli fac această mano de obra.
Oricum, după 6 luni începusem să iau lucrări pe cont propriu. Nu am încetat însă nici o clipă la ideea de a-mi face o empresa (firmă proprie),dar totîimi mai trebuiau bani. Am încercat să împrumut de la nişte români pe care îi cunoşteam, dar toţi mi-au spus, de parcă erau vorbiţi între ei: îţi dau dar mă angajezi în empresa ta. Nu am vrut să-mi fac obligaţii şi am continuat să lucrez.
În acest timp am vorbit cu vreo 4 avocaţi dacă mă ajută să-mi fac firmă şi cât m-ar costa. Unul mi-a spus 1400 euro,altul 1100, altul 1250 .Ei şi mi-am zis: las că mă descurc singur. În timpul acesta toţi cei din familia mea mă descurajau zicându-mi :ai să cheltuieşti şi banii cu care ai venit d in ţară.
Într-o zi am văzut pe un bloc scris:Notaria (notariat) şi am intrat acolo. Am vorbit cu notarul zicându-i: eu sunt român, nu am permis de muncă dar vreau să-mi fac o firmă, pot? Mi-a zis:
- Ai bani?
- Da.
- Dacă ai bani poţi, şi mi-a spus care sunt treptele de urmat. După 0 luni de când eram în Madrid am primit statutul (escritura) în mână zicându-mi:
- Din acest moment eşti legal in Spańa, nimeni nu te mai poate da afară, să te trimită la tine în ţară.
După 18 zile am primit şi statutul de rezident dar fără drept de muncă. Un paradox. Semnam contracte de muncă dar eu nu aveam dreptul să muncesc .După mine şi-a făcut firmă şi băiatul meu, apoi am ajutat mulţi români care nu aveau acte să-şi facă societate, ocolind avocaţii (şi aici lăcomia lor după bani nu are limite) .Am ajutat mulţi români să obţină permisul de muncă, dându-le Oferta de trabajo(oferta de muncă), asta înainte de intrarea ţării noastre în UE. Nici un spaniol nu-ţi dădea acest document decât dacă aveai ceva vechime la negru la el şi te cunoştea foarte bine.
Acum am 63 deani si jumătate şi mă pregătesc de pensionare aici în Madrid. V-am povestit în mare, făraăsă intru în amănunte ,povestea mea. Frumoasă poveste, nu? Eu v-am mai expediat un e-mailîin acest an şi ca să vă amintesc atunci când colega dvs Livia Preda a folosit pentru un român care lucra în Spańa sintagma "căpşunar". Nu am făcut acest lucru ca un protest doar am vrut să atrag atenţia că românii fac şi altcevaîin afara ţării.
Bun. Inchei,aşteptând de la dvs lămuriri cu ce v-ar interesa. Până atunci vă doresc multă sănătate şsi s-o continuaţi la "Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi" cu aceeaşi obiectivitate.