Ieri, prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, a chemat la raport şefii instituţiilor deconcentrate. Tuturor le-a promis o surpriză, stârnind interesul, dezvăluind abia la sfârşit conţinutul acesteia. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a pus în vedere că a avut curiozitatea să verifice care dintre şefii instituţiilor îndeplineau prevederile legii vizavi de depunerea declaraţiilor de avere.
„Vreau să vă spun doar că, 15 iunie este termenul maxim de depunere a declaraţiilor de avere şi interese. În săptămâna imediat următoare voi verifica personal dacă aţi depus aceste declaraţii. În primul rând, pentru că este o obligaţie legală a domniilor noastre, iar în al doilea rând este şi o obligaţie faţă de cetăţenii judeţului nostru ca să ştie fiecare dintre noi câţi bani avem, adică atâţia bani câţi am câştigat din munca noastră de zi cu zi”, a spus prefectul Cristian Roman.
Mulţi dintre cei prezenţi s-au făcut mici în scaunele lor. Primul interpelat a fost reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. „ Vă rog, aveţi un computer acolo, mergeţi şi intraţi pe site-ul instituţiei dumneavoastră şi arătaţi-mi declaraţiile de avere ale şefului şi ale celor doi subalterni, plus doi directori de şcoală care vreţi dumneavoastră” a cerut prefectul.
Răspunsul a venit greu. „ Toate sunt la secretariat însă nu au fost scanate, dar vor fi puse” a replicat sfios reprezentantul IŞJ. Aceeaşi cerinţă a fost şi pentru şeful Direcţiei Agricole, Cristian Delibaşi, care a avut prezenţa de spirit să declare că site-ul instituţiei este virusat şi că nu se poate deschide.
„ Cred că v-am trezit interesul. Dacă nu vă încadraţi în termenul stabilit, cu mânuţa mea fac sesizare la Agenţia Naţională pentru Integritate” a promis primul reprezentant al Guvernului în teritoriu. (Lavinia Preda)