Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Gastronomie
Comentarii
Mediu
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
27126
De la 07 Ianuarie 2003
122912775

Prefectul inistă să-i fie remisă situaţia primelor

  • 22 January 2008, 23:00
După ce luni prefectul Gheorghe Sorescu a precizat că şi instituţiile deconcentrate care nu au personalitate juridică la Botoşani trebuie să trimită situaţia fondului de premiere pe anul 2007 şi a primelor încasate de directori, doar patru instituţii s-au conformat acestei solicitări.
Una din adrese a fost remisă de Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. Potrivit acesteia, la nivelul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor fondul de premiere pentru întreg anul 2007 a fost de 11.276 lei, iar conducătorul instituţiei, Dumitru Monacu, a încasat prime de 1733 lei. Oficiul de Mobilizare a Economiei şi Pregătirea Teritoriului pentru Apărare a avut alocat, de la Oficiul Central de Stat de Stat pentru Probleme Speciale, un fond total de premiere de 5.010 lei, din care directorul Petru Iacob a primit 2.350 lei.
O altă adresă, remisă de Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare S.A. Moldova de Nord, precizează că la nivelul Unităţii de Administrare Botoşani „nu au fost alocate fonduri de premiere nici pentru personal, nici pentru inspectorul şef”. Aceeaşi este situaţia şi la Inspectoratul Judeţean în Construcţii, care, potrivit adresei trimise la Instituţia Prefectului, „nu a încasat nici un fel de premiu”. Personalul Serviciului Judeţean de Metrologie Legală a avut alocate premii în sumă brută de 32.763 lei, din care şefului de serviciu i-au revenit 7.098 lei.
„Există încă instituţii care nu au trimis situaţia premiilor, motivând că nu au personalitate juridică. Reiterez pe această cale că aştept primirea acestor informaţii de interes public”, a declarat prefectul Gheorghe Sorescu. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor (XXXI)
(Ioan Rorundu)
Profesorii încă speră să primească tichete cadou
Profesorii au descoperit plăcerea grevei
Ionuţ Iftimoaie, profesor la liceul ”I.L. Caragiale”
Horoscop
Imaginaţia beţivului
Salată Coleslaw
Asasinii morali ai unei fetiţe
Seminar despre cooperarea transfrontalieră
Onoare pierdută la „Barul Pădurii”
Clădirea Prefecturii începe să rămână fără ornamente
Primarul Flutur nu cedează nici o palmă de pământ
Prefectul Sorescu caută soluţii pentru Casa Sofian
Sediu nou de primărie în Vorona
Conţac l-a aşezat pe Păunescu deasupra lui Dinescu
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 23 ianuarie
O şansă bună de angajare
Românul şi patriotismul pierdut
Organizaţii din Ucraina cer sprijinul APM Botoşani
Cu soarta pecetluită
Ioan Rotundu
Cel puţin 50 de puncte pentru o gradaţie de merit
Înscrierile în clasa I
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog