- Ştiţi voi ce scrie aici?
- Daaa ! Au răspuns în cor credincioşii.
- Dacă ştiţi, n-are nici un rost să vă citesc şi eu, zise popa şi încheie slujba.
A doua duminică preotul repetă întrebarea:
- Ştiţi voi ce scrie aici?
- Nuuuu ! Răspunseră de această dacă credincioşii, curioşi să afle ce le va zice preotul.
- Dacă tot nu ştiţi, n-are rost să vă mai citesc şi eu.
La slujba următoare, credincioşii s-au adunat ciopor la biserică. S-au înţeles între ei ca unii să spună că ştiu ce scrie în Evanghelie iar cealaltă jumătate să strige că nu ştiu.
- Cei ce ştiu să le spună şi celor ce nu ştiu, ieşi şi de această dată preotul din încurcătură.
Văzând că n-o scot la capete cu noul preot, sătenii l-au reclamat la mitropolit. Aşa că, la următoarea slujbă, mitropolitul se înfiinţă la biserică şi luă loc în strană, aşteptând ca preotul să înceapă oficierea. Preotul, deşi neştiutor de carte, nu era şi prost. A îmbrăcat în altar odăjdiile în dangătul clopotului şi a ieşit cu cădelniţa în mână, fornăind pe nas cu ton de cântare:
- Am acasă zece oi. Cinci mie şi cinci ţie, săru dreapta prea sfinţie.
Mitropolitul încruntă din sprâncene, iar preotul observă şi se corectă:
- Iertare sfinţia ta, şase oi sunt partea ta!
Mitropolitul se însenină la faţă, iar preotul numai că nu plesnea de bucurie. Găsise calea de-a ieşit din încurcătură, împărţindu-şi averea cu şeful ierarhic, făcându-i parte de 60%.
La sfârşitul slujbei, mitropolitul luă cuvântul:
- Iubiţi creştini, fraţilor întru credinţă, aşa slujbă de mult timp n-am mai ascultat. Cred că preotul este prea bun pentru voi, de aceea m-am decis să-l iau la Mitropolie. Vouă am să vă trimit alt preot, mai strângător într-ale bisericii, că-l meritaţi din plin. (Petrea Prostul)