Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu

1 EURO = 4.6605 lei
1 USD = 4.1120 lei


Număr accesări
Astăzi:
25383
De la 07 Ianuarie 2003
65229813

Preşedintele ADS a suferit o intervenţie chirurgicală

  • 24 March 2006, 23:00
Directorul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Barna Tanczos, înjunghiat joi seara, a suferit o intervenţie chirurgicală, însă starea sa este stabilă. El a fost operat la plaga pe care a suferit-o, prin agresiune, la plămânul drept. Deoarece sângera puţin, vineri dimineaţa, medicii de la Spitalul Clinic Universitar au intervenit pentru a-i introduce pacientului un tub de drenaj. Barna Tanczos este echilibrat hemodinamic şi va fi supus unei investigaţii la computerul tomograf. Refacerea sa presupune rămânerea în spital pentru câteva zile. Preşedintele ADS, Barna Tanczos, a fost înjunghiat, joi seara, în biroul său din Bucureşti, de ieşeanul Alecu Chitaru. Chitaru era nemulţumit de modul în care i-a fost soluţionată o cerere adresată ADS. Agresorul s-a predat, ulterior, iar o comisie a fost constituită pentru anchetarea acestui caz, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Cristian Ciocan. Alecu Chitaru, un fals miliardar care se erijează în reprezentant al localnicilor din comuna Cotnari, a intrat joi seara în biroul preşedintelui ADS. El a cerut preşedintelui ADS să semneze nişte acte. În momentul în care a fost refuzat, ieşeanul a scos un cuţit de aproximativ 20 de centimetri şi l-a înjunghiat pe Barna Tanczos. De-a lungul anilor, Alecu Chitaru a instigat de mai multe ori localnicii din comuna Cotnari la diverse acţiuni de protest şi la ignorarea legislaţiei. Prin aceste metode, Chitaru încerca să determine autorităţile să restituie 147,25 ha de teren aflate în prezent în arenda societăţii viticole Cotnari SA. Chitaru este patronul societăţii Pantera Neagră SRL, care are contracte de arendă cu sătenii din Balş.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Turul României la ciclism trece prin Botoşani
Câşlaru se vrea în căruţa simpatizaţilor
Comando-ul hingherilor
Indolenţă şi nişte bani cheltuiţi inutil
Seniorii social democraţi îl ridiculizează pe Buhăianu
Drăguş bagatelizează voinicia conservatorilor
Seara "Noi" cu tinerii democraţi la pupitru
Parlamentarii îşi vor susţine candidaţii la Adăşeni
Buna Vestire, sărbătoare bogată în tradiţii populare
Românul şi poliţistul
Proprietari de pădure sancţionaţi pentru tăieri ilegale
Suceveni “arşi” la Botoşani
Conferinţă la Protopopiatul Botoşani
Comunicat de presă
Specializările angajaţilor sunt doar pe hârtie
* cauza majoră a accidentelor de muncă
Comentariu la comentarii (LI)
Testarea impactului sancţiunilor comunitare continuă
Reclamagii intraţi în postul Paştilor
Magistraţi îngropaţi în dosare
Formatori de AEL
Licitaţie pentru aparatură medicală de ultimă generaţie
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Vremea rea şi-a făcut de cap în judeţ dând autorităţilor de lucru
Pensiile de urmaş
Copiii statului încă îşi aşteaptă hrana
Decedat după o noapte petrecută în zăpadă
Achiziţii pentru învăţământ
Cadrele didactice sunt nemulţumite de bani
PD nu are un program de racolare a membrilor altor partide
Cererea de verificare a averii Danei Năstase a fost respinsă
Investiţiile în turismul românesc vor atinge 1,5 miliarde de dolari în 2006
Petrolul de mâine va fi canadian
Producătorii chinezi de încălţăminte vor face apel la taxele impuse de UE
Stolojan critică modul în care băncile acordă şi gestionează creditele
CFR trece la ora oficială de vară
CEC va acorda credite de 50 milioane lei noi în cadrul Programul Fermierul
Problematica integrării europene preocupă atât sindicatele cât şi patronatele
Bruce Willis cere scuze Columbiei
Doreşte să fie mumificat şi să devină ac de ceas!
Slobodan Milosevic ar fi înmormântat la Moscova
Miracol aviar
Horoscop
Muşamalizarea fraudelor la IŞJ şi profesorul răzvrătit
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!