Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 19 Iulie 2010

Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Pamflet
Remember
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6400 lei
1 USD = 3.9322 lei


Număr accesări
Astăzi:
23088
De la 07 Ianuarie 2003
55032185

Primari cu tupeu, pedepsiţi de judecători

Ieri, la Secţia comercială a Tribunalului Botoşani, a fost ziua judecăţii primarilor. Vreo zece primari erau chemaţi în judecată pentru că n-ar fi respectat legea.
Dintre ei, doi s-au arătat a fi mai cu moţ. Dan Apostol, primar de Unţeni, nici n-a catadixit să se prezinte în faţa judecătorului. L-a trimis pe secretar care, cu greu a reuşit să se facă înţeles cu judecătorul de şedinţă.
În schimb, acelaşi secretar pare să fi fost mulţumit când judecătorul a anunţat că primarul, pentru că n-a trimis documentele solicitate de către instanţa de judecată, este amendat cu câteva milioane de lei vechi. Amenda se va repeta la fiecare termen ce va curge de acum înainte şi la care primarul nu va depune documentaţia solicitată.
Aşadar, Vasile Ursachi, reclamantul în dosarele nr. 4943 şi 5134, cu pârât primarul, are de ce jubila. Un alt litigiu l-a avut ca personaj principal pe Petru Relinschi, primarul de Santa Mare. Acesta a fost acuzat de Profira Ivan că ar fi eliberat unui localnic, pentru dovadă într-un partaj de bunuri, o adeverinţă măsluită.
Când s-a strigat la ordinea de zi dosarul nr. 5383/2006, primarul Relinschi a intrat în sala de judecată clefăind gumă de mestecat şi şi-a aşezat fundul pe bancă. A intervenit judecătorul, somându-l să devină respectuos şi să stea în picioare, la bara destinată pârâţilor. Chiar dacă s-a supus, guma n-a lăsat-o din gură, continuând să clefăie zgomotos, în timp ce vorbea.
Judecătorul l-a privit într-un anume fel, după care i-a recomandat reclamantului să depună plângere penală împotriva primarului, dacă se consideră că adeverinţa eliberată şi semnată de acesta conţine informaţii false. Nu cred că a înţeles primarul cam ce va urma, fiind mai preocupat de gumă decât de efectele juridice ce se pot îndrepta asupra sa.
Cârcotaşul JD 5.12.2006 – format electronic

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]

 

  
Horoscop
Bancul zilei: Sfat sexual pentru poliţist
Costiţă şi ospătar… de porc
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Filmuleţ Castelul Huniazilor - Hunedoara
Cacealmaua reformei din sănătate
Ioan Rotundu
Program Tv SOMAX
Noi forme de manifestare ale mafiei din Sănătate (III)
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!