Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 22 Februarie 2006

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6480 lei
1 USD = 4.0896 lei


Număr accesări
Astăzi:
1014
De la 07 Ianuarie 2003
65149446

Procurori acuzaţi de corupţie şi mită

  • 21 February 2006, 23:00
Recent, am fost căutaţi la sediul redacţiei de Crăiţa Ciocoiu, mama unei lucrătoare în comerţ din municipiul Botoşani, care, la mijlocul săptămânii trecute, a fost victima unui tâlhării despre care publicaţia noastră a scris pe scurt la vremea respectivă. Deşi de la data faptei au trecut doar câteva zile, vânzătoarea şi familia ei continuă să fie terorizate de prezumtivul vinovat care, în plus, nu ezită să se laude în faţa tuturor că starea de libertate în care este cercetat se datorează “mitei” date “persoanelor potrivite” şi susţinând că el oricum “nu va păţi nimic”. Fără a putea garanta veridicitatea afirmaţiilor persoanelor implicate în acest conflict, care tinde să se acutizeze, suntem şi noi curioşi să aflăm până unde va merge totuşi toleranţa judecătorilor faţă de anumite persoane implicate în fapte antisociale, în condiţiile în care există cetăţeni anchetaţi, în stare de arest, pentru fapte mai puţin grave decât cele comise de cei care reprezintă un veritabil pericol pentru liniştea publică. Cel puţin, aşa par să stea lucrurile în cazul de faţă. Joi, în jurul orei 14.00, în plină zi deci, botoşăneanul Marius I., în vârstă de 30 ani, a intrat în barul SC GENER COM SRL de pe strada Săveni şi s-a apropiat de barul la care servea tânăra Greta Claie, în vârstă de 19 ani, cerând băutură pe datorie. Cum fata îl cunoştea ca pe un vechi “muşteriu”, care nu prea obişnuieşte să îşi achite datoriile, a refuzat să îl servească, lucru care a încins brusc spiritele. Cuprins, conform declaraţiei vânzătoarei, de un subit acces de furie, Marius I. a tras-o pe fată afară din bar, a ameninţat-o cu un cuţit cu rama rabatabilă apoi a lovit-o puternic, de mai multe ori, până când a doborât-o la pământ. Speriată, fata a început să ţipe încercând să se târască spre ieşirea din unitate, timp în care agresorul a trecut în spatele barului, de unde a luat toţi banii de hârtie găsiţi în sertar şi i-a îndesat în buzunar, împreună cu două telefoane mobile care se aflau la încărcat. Auzind hărmălaia produsă de altercaţie, patroana alimentării care se învecinează cu barul a intrat pe uşa magazinului, tocmai la timp pentru a-l vedea pe Marius I. în spatele barului, cu banii în mână. Agasat de strigătele victimei şi ale patroanei, cel în cauză a luat-o la fugă, a trecut val vârtej pe lângă femeile care se agitau în cadrul intrării şi s-a îndreptat spre Calea Naţională. Pe urmele sale a pornit în scurt timp, cu maşina, şoferul patroanei alimentării, care a şi reuşit în scurt timp să-l ajungă din urmă pe cel care jefuise barul şi lovise tânăra. Bărbatul a încercat să-l imobilizeze pe Marius I. până la venirea poliţiei dar, pentru că acesta opunea rezistenţă, nu a reuşit decât să recupereze din unul din buzunarele atacatorului o parte din banii sustraşi precum şi unul dintre telefoanele mobile luate de la locul faptei, pe care le-a adus la magazinul prădat. Spre marea surpriză a organelor de cercetare sosite la faţa locului, în sertarul din care fuseseră sustraşi banii a fost găsit cuţitul cu care fusese ameninţată Greta Claie, obiect uitat acolo de Marius I. De altfel, pe baza declaraţiilor martorilor implicaţi şi a probelor prelevate de la faţa locului, făptuitorul a fost descoperit şi reţinut pentru cercetări în cursul aceleiaşi seri. “Problemele adevărate au început pentru noi în cea de-a doua zi, când la barul de pe strada Săveni au sosit fratele şi cumnatul lui Marius I. Aceştia au ameninţat-o pe fata mea cu moartea, dacă nu-şi retrage plângerea, afirmând că, oricum, nu va rezolva mare lucru prin declaraţia dată la poliţie, deoarece au avut ei grijă să-l “ungă” pe procuror cu 20 de milioane lei, pentru ca Marius I. să fie pus în libertate. Noi am crezut la început că sunt doar ameninţări fără noimă şi vorbe aruncate în vânt dar, din păcate, ne-am convins curând de faptul că au şi un suport real”, susţine Crăiţa Ciocoiu. Într-adevăr, sâmbătă Marius I. era liber şi unul dintre primele lucruri pe care l-a făcut a fost să se prezinte la barul SC GENER COM, în faţa vânzătoarei terorizate, pe care a ameninţat-o din nou. “A venit în faţa mea agitat şi gesticulând, spunându-mi că ar fi bine să ne împăcăm şi că, dacă nu îmi voi retrage plângerea, de mâinile lui voi muri. Ce să am eu cu el, cum să mă împac, când mi-a făcut ce mi-a făcut deşi nu l-am cunoscut decât în calitate de client?”, afirmă Greta Claie. Mai mult decât atât, mama fetei terorizate susţine că imediat cele două femei s-au prezentat la Procuratură, unde au încercat să stea de vorbă cu persoana care instrumentează cazul, fiind îndrumate în cele din urmă către procurorul Dorina Smit. “E o lucrătoare în procuratură tânără, dar nu acest lucru ne-a deranjat, ci faptul că ne-a tratat cu totală indiferenţă, vorbindu-ne ironic, cu ţigara în mână, în faţa ceştii de cafea. Când i-am relatat întâmplarea cu aşa zişii bani împinşi “acolo unde trebuie” şi i-am spus că sunt mai multe persoane care l-au auzit afirmând acest lucru pe Marius I., doamna Smit sau Şmit, pentru că nu am înţeles foarte bine numele, ne-a spus că dânsa nu are nevoie de nici un fel de martori, că Justiţia ştie ce trebuie să facă şi că putem să ne vedem de treburile noastre. Ne considerăm frustrate de aceste afirmaţii şi de faptul că făptuitorul este liber, mai ales în condiţiile în care tot noi suntem ameninţate şi terorizate”, ne-a mai spus Crăiţa Ciocoiu. Pentru a vedea cum stau lucrurile în acest caz, ieri dimineaţă ne-am deplasat la Procuratura Botoşani pentru a încerca să aflăm punctul de vedere al procurorului în cauză. Din păcate, deşi a avut “amabilitatea” să ne răspundă la telefon, Dorina Smit (ori Şmit) a refuzat să discute “cu presa” şi să ne ofere cea mai mică explicaţie. Nici după ce am informat-o că există o sesizare referitoare la un dosar pe care dânsa îl instrumentează, doamna (sau domnişoara) procuror nu a devenit mai cooperantă, afirmând că “pentru relaţii referitoare la activitatea profesională a procurorilor trebuie să vă adresaţi prim procurorului Popovici, care este în unitate”. Am fi fost foarte mulţumiţi să auzim şi părerea celui menţionat, dar nici de această dată nu am avut noroc. Ofiţerul de serviciu ne-a informat că “prim procurorul Popovici nu se află în unitate şi că nu va reveni în cursul zilei, aflându-se în delegaţie la Bucureşti”. Oricum, nu vom renunţa la discuţiile cu reprezentanţii Procuraturii şi nu pentru că nu am avea ce scrie ci pentru că suntem conştienţi ca în spatele afirmaţiilor Crăiţei Ciocoiu şi a fetei sale se află măcar un sâmbure de adevăr. N-o fi şpagă, n-o fi favorizare a infractorului, dar a ceva abuz în serviciu, în contextul relaţiilor cu cetăţenii, parcă tot aduce mirosul proaspăt de primăvară. (Gabi GOMBOŞ)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]


  
Fetele şi femeile din mediul rural s-au învăţat cu prezervativul
Despre transportul şcolar cu “hâţa-hâţa”
Week-end plin cu dosare penale la Poliţia Rutieră
Obiectivitatea lui Flutur în faţa unui Parlament al ruşinii
Schimbarea la faţă a municipiului Botoşani
Parohia “Sfântul Ilie” a reorganizat Bazarul de Caritate
Tineri marginalizaţi ajutaţi de Crucea Roşie
Lauda peremiştilor nu miroase a bine
Despre dezrobirea ţiganilor
În căutare de spaţii pentru un cimitir
Transportatorii refuză biletele de călătorie ale pensionarilor
6 miliarde lei pentru consolidarea versantului sud-vest
Industria extractivă a intrat în colaps
Accident provocat de indolenţă
Călcat de maşină în timp ce stătea întins pe carosabil
Bătut de o întreagă familie
Ulciorul nu merge de multe ori la apă
Populaţia se autoeducă din greşeli asupra deşeurilor
Horoscop
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Comentariu la comentarii (XXX)
Bani pentru cadrele didactice
Bursele sociale sunt în topul burselor şcolare
Evoluţii surpriză la “Cupa oraşului Bucecea”
Cultură cu deţinuţi, tineri muzicieni şi obiecte donate
Aprobarea „Legii sângelui” a fost amânată
Din nou despre medicamentele compensate
Rezolvarea unor probleme din judeţ prin POS - MEDIU
Procurorii au cerut arestarea preventivă a fraţilor Mihăilescu
Procesul privind reorganizarea Mitropoliei Ardealului a fost amânat
PRM consideră drept antieuropean pachetul de legi privind sănătatea
Pachetul de legi privind reforma în sănătate este un experiment eşuat
Un banal demers politic prin care PSD încearcă să-şi spele imaginea
Rompetrol începe exploatarea de gaze naturale la Goleşti (judeţul Argeş)
Spaţiul... ultimul cimitir
Reforma propusă de Guvern este împotriva pacienţilor
Preşedintele nu se poate angaja în bătălie cu partidele
PD vrea să suspende pentru un an unele prevederi din Statutul parlamentarului
Ilegalităţi trecute sub tăcere şi ascunse opiniei publice
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!