Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6540
De la 07 Ianuarie 2003
122578479

Profesorii au ieşit la grevă, dar nu toţi şi mai mult în silă

  • 31 May 2010, 23:00
Mulţi dintre profesorii care au intrat ieri la ore sabotând acţiunea de protest a colegilor şi-au motivat alegerea prin convingerea că oricum acţiunea ar fi fost inutilă. „Chiar dacă nu am fi intrat în şcoli o lună, eu sunt convinsă că tot nu ar fi cedat cei din minister. Hotărârea este luată, iar cu cât noi pierdem mai mult timp în grevă, ei câştigă prin tăierea de salarii. Nu avem noi puterea financiară să ne angajăm într-un astfel de duel cu guvernanţii”, declara profesoara Livioara Zarnea.
Pe de altă parte, cadrele didactice consideră că singura lor „armă” ar fi fost examenele de sfârşit de an, dar cum sunt persoane din rândul lor care sunt dispuse să înlocuiască în comisii pe cei care se decid la grevă, această acţiune de protest nu-şi mai are sensul.
„Mie mi-e frică de ce va urma după bacalaureat. Abia atunci vom şti ce disponibilizări ni se pregătesc, ce concedii fără plată, ce alte drepturi ni se mai taie. Pentru că din declaraţiile unor „oficiali” se întrezăresc nişte aberaţii: concedii fără plată în vară, pentru că şi aşa am auzit că nu ar avea bani să ne plătească pe vară concediile”, a afirmat un alt cadru didactic. Dacă iniţial se vorbea de grevă generală pe termen nelimitat, ieri cadrele didactice care au participat la acţiunea de protest au decis că nu are rost să îşi facă astfel de planuri.
„Foarte multe judeţe ne-au transmis că au primit notificări din partea liderilor locali de sindicat că mâine, 1 iunie, cursurile se vor desfăşura normal”, a anunţat Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat transmis ieri după amiază, când li s-a mulţumit şi profesorilor pentru desfăşurarea bacalaureatului în condiţii normale. (Doina Marcu).

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Românul şi vara
Municipalitatea botoşăneană vrea să renunţe la firma de ridicat maşini
Închirierea unei hidrobiciclete pentru jumătate de oră cam usucă buzunarul
Bani pentru profesorii botoşăneni
Trei pieţe volante în municipiul Botoşani
Economie drastică la Primăria Botoşani
18 persoane persecutate etnic au beneficiat de scutire de taxe
Felicitări noului primar de Răchiţi
Ovidiu Cernăuţeanu, Ovi, va fi premiat de primarul oraşului său natal
Botoşăneni ar putea scăpa de penalităţi la plata facturilor la încălzire
Aproape 3.000 de beneficiari urmează să semneze contracte de finanţare cu APDRP
Concurs de frumuseţe pentru copii „Degeţel şi Degeţica”
Prinşi comercializând ilegal ţigări de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina
Paşi uriaşi spre cooptarea în ansamblurile populare tradiţionale
Cartel ALFA filiala Botoşani - Scrisoare deschisă către botoşăneni
Horoscop
Bancul zilei: Strategia doctorului
Bucătăria Jurnalul: Ciorbă de gulii
Salariile angajaţilor din companiile de stat nu vor fi reduse cu 25%
Silviu Prigoană a demisionat din PDL
Premierul Turciei, Tayyip Erdogan, acuză Israelul de terorism de stat
Netanyahu iîş anulează întâlnirea cu Obama
Cel mai mare salariu de la Ministerul Muncii este de 8.097 lei
un sofer a incasat net in aprilie peste 4.000 de lei
Ridicarea vizelor UE pentru ruşi va distruge Republica Moldova
Şi-a fost Ziua Mondială fără Tutun
Greviştii din Sănătate se simt nebăgaţi în seamă de autorităţi
Medicina şcolară se află pe calea dispariţiei
Medicina şcolară se află pe calea dispariţiei
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog