Reprezentanţii de la nivel central ai federaţiilor sindicale din învăţământ au cerut tuturor filialelor locale să trimită numărul membrilor sindicali. Aceste evidenţe trebuie trimise până la 24 mai. Maria Ţiprigan, lidera Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), a cerut reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) să facă acest lucru, conform prevederilor contractului de muncă. "Am apelat la sprijinul Inspectoratului pentru a nu se ajunge la situaţia în care să fie trimise două-trei adeverinţe cu evidenţa membrilor fiecărui sindicat. Directorii care vor aviza aceste liste se vor face direct răspunzători de veridicitatea listelor. Evidenţa trebuie să reflecte situaţia reală, mulţi sau puţini cât membrii sunt să fie cei reali nu liste şi adeverinţe bombate şi umflate", a declarat Maria Ţiprigan. Listele trimise de la şcoli vor cuprinde numărul total de cadre didactice, numărul membrilor SIP, numărul Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) şi numărul cadrelor didactice care nu fac parte din nici un sindicat. Lidera SIP a dat exemplul înregistrat anul trecut la Liceul de Arte "Ştefan Luchian" când au fost trimise trei feluri de adrese, diferite, într-un final ajungându-se la situaţia reală. "Nu vrem să fie favorizat nici un sindicat, dorim să fie cunoscut numărul real de membri, nu dorim falsuri. În cazul în care situaţia din şcoli nu va fi aceeaşi cu cea trimisă la noi atunci vom apela la Parchet pentru că cei care trimit aceste situaţii vor fi acuzaţi de fals şi uz de fals în declaraţii", a adăugat lidera SIP. (Petronela MELENCIUC)