Cel care mi-o aduce imi si marturiseste ca este un fel de testament al domnului Andronescu, fost detinut politic, mai cunoscut ca poet al inchisorilor comuniste decat din ipostaza de analist si memorialist al fenomenului concentrationar.
Ma intristeaza insa gandul, citindu-i marturiile, ca societatea romaneasca post decembrista a ratat sansa de a le da posibilitatea acestor martiri, inca in viata, sa isi faca publice experientele...Cartea a aparut cu sprijinul financiar exclusiv al familiei acestuia si asta poate spune multe.
Printre randurile marturiilor domnului Demostene gasesc si ipoteza ca miscarea spirituala de regenerare a sufletului romanesc, structurata pe valorile nationale si pe spiritualitatea crestina dezvoltata ca o necesitate istorica dupa Primul Razboi Mondial, a fost amplu studiata in laboratoare straine si "antidotul" ar fi fost pregatit si importat din Rusia, descalecata mai apoi pe cai mari, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in Romania. Marturiile fostilor detinuti politici sunt, sau ar trebui sa fie, sursa de studiu pentru istoricii care ar vrea, cu buna credinta, si inima deschisa, sa desluseasca cu adevarat din tainele istoriei recente a Romaniei si sa gaseasca raspuns la intrebarile ce nu ne dau pace.
Experimentele puse la cale si duse la bun sfarsit, Pitestiul si Aiudul, au fost indeplinite in mare parte de persoane straine acestui neam. Vin sa imi confirme, nu numai marturiile domnului Andronescu, dar si cercetarea pe care v-am supus-o atentiei despre tortionara Vida, una din multitudinea de exemple la care ar trebui sa reflectam ca sa intelegem ce ni s-a intamplat, cum a fost posibil acel regim politic atata amar de vreme, in conditiile in care exista totusi o intelectualitate. Sa fi fost frica, lasitatea, programul diabolic pe care acel regim, cu tot cu reteta de distrugere schematica a neamului romanesc, le-au pus in scena, in forta, in asa fel incat tacerea si lasitatea au devenit scapare? Arme de rezistenta? Sigur ca nimeni nu va vrea sa excluda si cozile de topor romanesti care au facut posibil totul...
De ce oare orice initiativa post decembrista a grupurilor de studenti, menita sa recupereze valorile nationale era aspru catalogata, incriminate, distorsionata, infierata? De ce? Sunt cei care compun acum Miscarea de Rezistenta, sau cei care cauta valorile nationale, sau cei care vor respect de la clasa politica, sau cei care incearca sa salveze ce a mai ramas din invatamantul romanesc, sau "vedetele" mass media, mai buni decat cei de atunci? Tinerii din 1990 sau 1991 si-au luat propria "portie" de reeducare de la minerii lui Iliescu, pentru o vina ce li s-a pus in carca in modul cel mai fals si mai stalinist cu putinta. Atunci poate ca nu era momentul... Atunci programul de distrugere schematica a valorilor era inca in functiune. Nu il anulase nimeni. Si de ce sa o fi facut? Acum ni se da voie sa ne recuperam valorile. Chiar ne mandrim ca luptam pentru ele. Yupiii! Cui trebuie sa-i multumim ? Si pentru cata vreme?
Pentru ca tortionarii ca Vida si ca multi altii ca ea, ca generalul Plesita, si alti nomenclaturisti colaborationisti ai regimului tortionar si apoi al celui de trista amintire sa isi traiasca linistiti batranetile lor, sa manance pensia si sa isi plimbe cainele in parc, si sa dea ochi in ochi cu victimele lor, au trebuit sa treaca 20 de ani de vertij national.
Latura profund crestina si blanda a martirilor regimului comunist a invins insa dulcele gust al razbunarii si nimanui nu i-a fost frica sa iasa pe strada, ca a fost calau sau nomenclaturist. Acesti martiri, cu ultimele lor puteri, incearca sa ne spuna insa ca au iertat dar nu au uitat, cum nu trebuie sa uitam nici noi, si sa ne citim istoria, sa o cunoastem pentru a nu o lasa sa se repete vreodata. Asta daca ne-a mai ramas ceva sfant in noi si ne gandim ca dupa noi nu vine Potopul. Totusi...
Acestor martiri ai neamului ar trebui sa le multumim, sa le aducem respectul nostru ori de cate ori este si va fi nevoie, si asa cum cinstim eroii neamului, ostasii cazuti pentru libertate, asa este nevoie, cred, sa ii cinstim si pe acestia prin ridicarea, intr-un gest simbolic de recuperare a respectului de sine, Memorialului Patimilor Romanesti, monument istoric care sa aduca aminte generatiilor viitoare ca prin jertfa lor, martirii inchisorilor comuniste au tinut flacara vie a respectului, a credintei, a jertfei de sine, a sacrificiului pentru dreptate si idealuri, vie si aprinsa pentru a ne calauzi noua pasii.
Dl. Demostene se intreaba trist, in finalul introducerii sale de ce Dumnezeu a vrut sa avem mai multi martiri decat eroi...
Daniela Soros, Romanian Global News