Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13066
De la 07 Ianuarie 2003
122873133

Repartizarea cadrelor didactice are prorpia raţiune

  • 1 August 2006, 23:00
Având în vedere repartizarea cadrelor didactice, la disciplina educaţie tehnologică pot beneficia de continuitate numai cele care au această specializare. În anul şcolar 2006 – 2007 cadrele didactice care au participat la concursul naţional din iulie anul acesta sau la concursul organizat în judeţele pilot pentru ocuparea posturilor catedrelor vacante, rezervate din învăţământul preuniversitar, vor fi repartizate prin continuitate în baza notelor din 2004 – 2005, numai dacă la concursul din 2006 au obţinut minim media cinci. „Noi, la ora actuală ne ocupăm de detaşări, care vor fi făcute cât de curând. Posturile publicate pentru detaşare la cerere se ocupă cu prioritate, aplicând principiul continuităţii pentru cadrele didactice participante la concursul de ocupare a posturilor vacante sau rezervate din iulie 2005 şi au obţinut minim media cinci”, a precizat inspectorul şcolar Adrian Lăcătuş (foto). Cadrele didactice titulare care au participat şi la concursul din iulie 2006 şi au obţinut minim cinci, vor fi repartizate prin continuitate la detaşare la cerere în baza notei obţinute la concursul din 2005. De asemenea inspectorul Adrian Lăcătuş susţine că nu mai există continuitate la suplinire dacă profesorii s-au prezentat la concurs în acest an şi au luat note sub cinci. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Generalul Negrescu recunoaşte ajustarea examenelor la BAC
Elevii dau lecţii de democraţie celor maturi
Sancţiuni de 19.000 RON aplicate în două zile
Păsările de curte au devenit atracţia hoţilor
S-au primit banii pentru reabilitarea şcolilor botoşănene
„Ce înseamnă comunismul pentru mine” şi-a desemnat câştigătorii
Angajaţii la Legea 76 şi-au dovedit utilitatea în primării
Ghiorghiţă a scăpat uşor de Curtea de Conturi
Obligarea la plata cheltuielilor omoară câinii
Liberalii preferă să stea în expectativă
Se apropie Festivalul fanfarelor
Comentariu la comentarii (CXXV)
(Ioan RotunduI)
Horoscop
Dreptatea politicianului
Adevăratele pârjoale moldoveneşti
Cupa de Vară la Dobârceni la ediţia a VI-a
Apa Grup, firma botoşăneană înecată în datorii
Pompierii la concurs
Comunicat de presă pentru clienţii Vodafone
Raiffeisen Banca pentru Locuinţe – Bilanţ după primele şase luni din 2006
Comunicat de presă al ITM
Declaraţie de presă
Declaraţie de presă
Sondajul zilei: exista sau nu data de 31 iunie?
Banca Carpatica măreşte dobânzile la depozitele în lei
Credit de prima mână pentru un second-hand
În curând, liber la credite pentru românii din Italia
Subvenţii de 20% pentru tinerii căsătoriţi
Declaraţie de presă
Parlamentul nu ratează nici o ocazie de a fi penibil
Frattini le cere autorităţilor s-o sprijine pe Monica Macovei
Programul de subvenţionare a caselor pentru tineri începe în septembrie
Preţuri locale de referinţă, la energia termică
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog