Pe primar l-am găsit în faţa primăriei, aşa că am intrat imediat în dialog. Numai că şi primarul, ori nu ştia prea multe, ori n-a dorit să aflăm noi lucruri care nu ne priveau. Ne-a spus că acolo se derulează un program de dezvoltare a energiei eoliene cu finanţare europeană. N-a vrut să recunoască nici în ruptul capului că investiţia este a omului de afaceri bucureştean Sliviu Prigoană, cunoscut în zonă drept gunoierul şef al Bucureştiului.
Chiar unul dintre şoferii care parcase un uriaş trailer nu departe de primărie, trailer pe care se afla un segment de corp al unei eoliene, ne-a confirmat că lucrează pentru Silviu Prigoană şi că duce piesa pe Curcubăta. Pe drumul de întoarcere aveam să mai întâlnim între Arieşeni şi Câmpeni alte trailere cu alte segmente de eoliene, toate având inscripţionată pe ele numele aceleiaşi firme de transport.
La Horia primarul Marin Nicola (foto 2) nu era în birou. Fiind şi zi scurtă, omul plecase acasă pentru că-i venise nişte oaspeţi. L-a sunat o funcţionară şi a acceptat să ne întâlnim. Cu primarul din Horia voiam să lămuresc două lucruri: care este adevărata localitatea Horia unde s-a născut conducătorul Răscoalei de la 1784, pentru că dincolo de creasta munţilor, în judeţul Cluj, mai există o Horie ce iar la intrarea în localitate are ridicat un monument închinat celebrului conducător de răscoală; mai voiam să nne ajute cu infirmaţii ca să putem ajunge la locul unde s-a prăbuşit avionul condus de căpitanul Iovan.
Primarul Marin Nicola ne-a explicat că răsculatul Horia s-a născut în comuna pe care o conduce. Dincolo de creasta munţilor se află Poiana Horia, locul unde Horia a fost prins de trimişii împăratului Austriei, trădat fiind chiar de către moţii din acel sat.
Cât despre avionul
avionul prăbuşit, primarul ne-a indicat o rută pe care o considera accesibilă nouă. Părerea lui, că a noastră, după ce am parcurs-o, a fost cu totul alta.
Înspre locul unde s-a consumat acea tragedie în după amiaza zilei de 20 ianuarie 2014 ne-a condus şi gazda noastră, Mircea Calistru, care a mers în faţă cu autoturismul său de teren cu dublă tracţiune. La început drumul pietruit era destul de larg să poată trece maşinile una pe lângă alta dar pe măsură ce urcam se strâmtora îngrijorător. Iar de sus, din munte, coborau maşini de tonaj greu încărcate cu lemne.
Casele moţilor străjuiesc drumul când pe-o parte, când pe cealaltă, construite pe pante extrem de abrupte de te miri că nu se prăbuşesc în prăpastie. La un moment dat urcasem atât de sus că vedeam întreaga aşezare Horia şi cătunele împrejmuitoare cu casele ca nişte cutii de chibrituri.
După ce am părăsit şi ultima locuinţă, undeva la cota de 1200 metri, drumul s-a îngustat cât să încapă maşina. Pe deasupra era abrupt încât roţile maşinii noastre n-au mai putut face faţă urcuşului, piatra muntelui fiind umedă de la ploaia de peste noapte. Calistru fiind mult în faţă, n-a observat că maşina noastră nu mai putea urca. Semnal la telefon nu era ca să-l sunăm şi să ne spună ce facem mai departe.
Cameramanul Mircea Brehuiescu, cu a cărui maşină eram, a decis să dea cu spatele până la marginea localităţii, distanţă de mai bine de un kilometru. Celălalt cameraman, Willi, şi cu mine, am decis să ne continuăm urcarea pe jos. Urcuşul era dificil pentru picior darămite pentru o maşină cu simplă tracţiune.
Am mai urcat cam un kilometru şi am ajuns pe vârf de munte, la un grup de căsuţe de moţi. Aici ne aştepta şi Calistru. Eram la cota de 1500 metri. Un alt moţ, contra plată, a coborât cu maşina sa să-i aducă pe ceilalţi. Maşina moţului era una adusă din Germania şi neînmatriculată dar cu dublă tracţiune. Moţii circulă cu astfel de maşini neînmatriculate până ce se strică şi le aruncă la fier vechi. Mi-au povestit cei rămaşi jos că deodată au văzut cum din vârf de munte coboară un autoturism iar aproape de ei a pus
o frână bruscă. Spatele maşinii a alunecat la vale iar botul s-a întors pe urcare. S-a deschis portiera şi o voce le-a spus: - Urcaţi, vă duc eu sus!
Şi i-a adus. Curios să aflu ce caută în vârf de munte case de moţi, mi s-a spus că sunt case de vară. Moţii trag aici primăvara şi lucrează la tăiatul lemnului sau culesul fructelor de pădure. Toamna se retrag în sat. De la casele lor la locul tragediei mai era de mers alţi doi kilometri. Trebuia să înconjurăm stâncile şi zonele accidentate. Dacă am fi mers în linie dreaptă, distanţa ar fi fost de vreo 200 de metri.
Ne-am urcat în maşina lui Calistru, care are 7 locuri. Zona este una de păşune alpină cât ţine creasta muntelui, apoi să intră din nou în adâncul pădurii de brazi, o pădure întunecoasă. Nu există vedere largă, pajiştea fiind înconjurată de pădure. Este imposibil să-ţi dai seama unde te afli. Spre locul prăbuşirii se lucra la amenajarea unui drum, drum pe care am intrat şi noi.
Aveam să aflăm că drumul este unul cu bucluc pentru că este construit de către autorităţile judeţului Alba dar el trece şi prin teritoriul judeţului Cluj, limita de graniţă fiind cu vreo 30 metri mai sus, spre dreapta. În apropiere de locul prăbuşirii drumul intră din nou în judeţul Alba. Autorităţile judeţului Cluj au le-au somat pe cele ale judeţului Alba să stopeze lucrările. Iată cum birocraţia instituţiilor statului nu ţine cont nici de tragediile umane. În loc să-şi fi unit eforturile pentru a realiza calea de acces., ele se contrează şi se împiedică reciproc. Cu sau fără vrerea autorităţilor, deja locul tragediei a devenit unul de pelerinaj şi se anunţă a se transforma într-un puternic şi emoţionat punct turistic.
Locul unde s-a prăbuşit avionul este un luminiş, o micuţă porţiune de munte despădurită. Avionul a venit dinspre est, în prăbuşirea sa rupând vârfurile brazilor (foto 3), şi s-a înfipt în acest luminiş abrupt. Dacă mai plutea 200 de metri, avionul cădea pe păşunea alpină aflată dincolo de creasta păduroasă şi poate că se salvau cu toţii. N-a fost norocul de partea lor!
Zona este una închisă, lipsită de imagini largi. Aşa se
explică de ce supravieţuitorii n-au putut furniza prea multe indicii asupra locului unde se află. Confuzii s-au creat şi pe seama celor două localităţi Horia, unii localnici căutându-i spre Poiana Horia, exact în partea opusă prăbuşirii. Puţinii moţi care au urcat spre grupul de case, unde zăpada încă mai persista şi devenise un indiciu furnizat de supravieţuitori , în întunericul serii li s-a părut că văd o flacără şi vine miros de fum. Au tăiat-o prin pădure, peste locurile accidentate, şi au dat peste ei.
Acum, la locul tragediei s-a ridicat o troiţă (foto 4). Moţii din Horia spun că ei au ridicat troiţa, pe cheltuiala lor. Romaniţa Iovan, soţia căpitanului, a venit în zonă cu aere de bucureşteancă. Cele cuvenite morţilor tot moţii le-au îndeplinit.. La coborâre, Calistru m-a dus la moţul Nicolae Oleniuc, participant la căutări. Cine va urmări difuzarea reportajului va putea afla detalii asupra a ceea ce s-a întâmplat în după amiaza zilei de 20 ianuarie 2014, când doi răniţi grav, Adrian Iovan şi studenta Aura Ion, se aflau în chinurile morţii iar premierul Ponta şincu baronul Liviu Dragnea serveau salată de fructe marine la un restaurant de lux din Bucureşti, Ponta minţind că supravieţuitorii avionului au fost găsiţi. Da, i-au găsit moţii, dar la câteva ore de la declaraţia sa mincinoasă.
Moţii sunt oameni primitori. Nicolae Oleniuc nu numai că a stat de vorbă cu noi dar ne-a invitat în curte şi ne-a servit cu o afinată. Cică aşa este tradiţia la ei de a-i primi pe străini. Am coborât în Horia. Lângă primărie cameramanul Willi a cerut să fie oprită maşina. S-a dat jos şi a revenit cu o ditamai pâinea. În timp ce filma secvenţa cu primarul a observat brutăria iar mirosul de pâine proaspătă i-a stârnit pofta. Pe la moţi mai miroase a pâine proaspătă, dacă treci pe lângă o brutărie sau un magazin. Pe la noi miroase a emulgatori, pentru că ne-am turcit.
(Va urma)
Sponsorii acţiunii
1. Mircea Calistru gazdă în Arieşeni
2. RedAdmir SRL Botoşani Ioan Roşu
3. Conrec SA Botoşani Mihai Vrăjitoru
4. Elsaco Electronic Botoşani Valeriu Iftimie
5. Microbuzul SRL Dumitru Balan
6. PNL Dorohoi Constantin Bursuc
7. Cooperativa de Legume şi Fructe Frumuşica Titel Arhip
Ioan Rotundu
