Ceafă de porc a fost alegerea noastră şi bine am făcut. Pregătită cu meşteşug, sucul cărnii a rămas intact, dându-i un gust deosebit. La masă ne distram pe seama suceveanului din Vereşti făcând haz de necaz şi văitându-ne că ne doare degetul şi am avea nevoie de un medic. Îngrijorată, ospătara, o moroşană tânără, bine făcută, ne-a întrebat grijulie dacă vrem un medic. Există în staţiune şi aşa ceva.
Am râs copios şi i-am povestit păţania noastră cu tăietorul de lemne .Vecini cu masa noastră erau doi pensionari borşeni. După vorbă, socialişti până în vârful urechilor. Au ascultat discuţia noastră şi au intervenit să ne explice cum ajungem la Cascada Cailor. Fiecare avea propria variantă. Oricum, am reţinut că telefericul ne duce până la un punct, după care va trebui să mergem pe jos.
Dimineaţa am fost primii la casa de bilete. În numai câteva minute s-a format coadă. De urcat, ne-am urcat ultimii în scaune pentru că Willy urma să filmeze traseul în urcare iar eu să-l ajut la a doua cameră. Şoferul a urcat în spatele nostru cu aparatul foto.
Telefericul ne-a ridicat până la cota 1364. O adevărată frumuseţe. Văile adânci încă erau în umbră, friguroase, soarele abia ridicându-se de după crestele pasului Prislop. Păşunea alpină a masivului Rodnei era toată scăldată în soare. Un verde
de o nuanţă care ar fi invidiat pe orice pictor de peisaje. Nu departe de capătul telefericului era o stână. Ciobanii tocmai porneau oile mulse spre păşunat. Imediat ce ne-am dat jos din scaune, întreg grupul am pornit spre cascadă. Cred că eram vreo 30 dar ne-am împrăştiat pe traseu. După câteva sute de metri de mers pe un fel de tăpşan am început să coborâm. Era o coborâre abruptă iar gândul ne ducea la ce vom păţi la întoarcere când va trebui să urcăm ce coborâm.
Cam jumătate de oră a durat drumul până la cascadă, un drum bine întreţinut şi folosit de ATV-urile închiriate dar şi de maşinile de teren cu dublă tracţiune ale celor care primeau permis de urcat pe munte. Cascada este impresionantă. Căderea de apă, deşi în trepte, este de aproape o sută de metri ceea ce o situează a fi cea mai înaltă din România iar ca frumuseţe concurează în plan european pe un loc fruntaş.
Willy a coborât până la baza cascadei şi chiar a urcat niţel pe muntele calcaros pentru a lua imagini cât mai spectaculoase. Când vom difuza reportajul se va putea vedea adevăratele frumuseţi ale creaţiei naturii. Cât timp am explicat legenda cascadei, de unde i se trage numele de Cailor, ceilalţi turişti au ascultat de la distanţă, după care au început discuţiile. Aşa am descoperit că în grupă era şi familia de botoşăneni Balahura, de loc din Movileni, comuna Conceşti. El, marinar pe un vapor sub pavilion italian, ea funcţionară, locuiesc în Constanţa. Soţul marinar se afla între două îmbarcări şi a profitat de timpul liber pentru a vizita
Maramureşul. N-am rata ocazia de a-i intervieva. De la cascadă se poate întoarce în staţiune pe cursul apei, un traseu destul de uşor. L-am fi urmat şi noi dar trebuie să urcăm ce-am coborât pentru a filma din telescaun coborârea. Văzută din vârful muntelui, staţiunea Borşa arată impresionant iar cu cât se coboară frumuseţea locului te lasă fără grai.
Întorşi în staţiune, o clădire imensă, fără geamuri şi uşi, situată chiar în centrul staţiunii, ne-a atras atenţia. Am întrebat de localnici ce rost şi rol are clădirea care ciunteşte, urâţeşte frumuseţea pensiunilor din jur. Mi s-a spus că este fostul hotel al Oficiului Naţional de Turism, mândria staţiunii în vremurile lui Ceauşescu.
Cu peste o sută de camere de cazare, cu cantină şi săli de tratament, uriaşa clădire nu şi-a găsit rostul în vremurile democraţiei şi ale concurenţei de piaţă. Jocurile de culise ale unor politicieni maramureşeni au făcut ca hotelul să fie scos din circuitul turistic şi lăsat pradă devastării. Ar trebui bani mulţi ca întreg complexul să fie reabilitat şi redat circuitului turistic. Probabil că unul dintre cei care i-au pregătit declinul aşteaptă momentul să cumpere clădirea pe o sumă derizorie. Deocamdată, clădirea devalizată stă mărturie a modului în care statul concepe să-şi valorifice bunurile aflate în patrimoniu. Am întrebat de ce primarul oraşului Borşa de ce acceptă o astfel de umilinţă în parohia sa administrativă? Răspunsul a fost că are şi el interesele sale.
Am părăsit staţiunea Borşa şi ne-am îndreptat spre Moisei pentru a filma la grupul statuar realizat de sculptorul Vida Gheza. Aveam un motiv foarte puternic să filmez la Moisei. (Va urma)
Ioan Rotundu
