Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Fapt divers
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
15097
De la 07 Ianuarie 2003
122875164
Reportaje de vacanţă (III)

Peste Transfăgărăşan, acasă la badea Cârţan

  • Ioan Rotundu
  • 13 August 2016, 23:00
Cafeaua de dimineaţă n-a fost chip s-o servim la pensiunea unde ne-am cazat, aşa că ne-am îndreptat spre oraş pentru a filma întâi la Mănăstirea Curtea de Argeş, urmând ca apoi să găsim şi o terasă unde să bem cafeaua.
În faţa mănăstirii am fost întâmpinaţi de obişnuiţii comercianţi. Majoritatea ofereau spre vânzare obiecte de cult, de la icoane la fel de fel de mătănii şi lănţişoare sau brăţări cu simboluri religioase. În curte am intrat fără nicio oprelişte. Puţini vizitatori, fiind şi o oră matinală. Printre ei mulţi vorbitori de engleză. Unii ţineau în mână un pliant cu clădirile întregului complex monahal şi căutau clădirile din imagine. A venit rândul fizioterapeutului grupului Andreia să-şi pună în valoare cunoştinţele de limbă engleză când un grup de vizitatori ne-au observat că filmăm cu camere profesionale şi au realizat că suntem de pe la vreo televiziune. Voiau să ştie unde se află clădirea episcopală din pliant, clădire care se afla în spatele impozantei construcţii a bisericii istorice.
Lipsa unui ghid am simţit-o şi noi când am dorit să filmăm la Fântâna lui Manole. Prin imensa curte a mănăstirii nu se vedea nicio fântână. De cine întrebam strângea din umeri.
Între timp cameramanul Willy dispăruse pe undeva printre arbuştii ornamentali. L-am căutat şi i-am cerut să filmeze în interior dar, ca şi la castelul Bran, a fost oprit de o doamnă îmbrăcat cernit spunându-i că nu este permisă filmarea cu camere profesionale. Doamna nu purta niciun ecuson, nu s-a recomandat ce hram poartă dar era foarte înţepată la vorbă. Doar un cadru a apucat Willy să ia din interior şi a fost scos afară.
A intrat pe felie cameramanul Mircea cu minicamera sa cu lentilă wide care seamănă cu un aparat foto obişnuit. A plătit 10 lei taxa de fotografiat şi a filmat câteva cadre interioare după care a renunţat pentru că lumina era foarte slabă. Vom vedea la montaj cum le putem folosi în decorarea reportajului.
În schimb ne-a impresionat imensitatea clădirii istorice şi înnobilarea ei cu ornamente asemănătoare arabescurilor, ornamente formate din linii şi figuri geometrice cu specific autohton pentru că mai întâlnim astfel de ornamente şi la alte mănăstiri vechi precum cea din Tismana.
Cum spuneam, corpul propriu-zis al bisericii, cu o planimetrie triconică, privit din exterior este impresionant şi incitant pentru cei care caută să-şi explice cu ce mijloace tehnice se construia acum 500 de ani. În interior, pictura originală de la 1526, , cea a pictorului Drtagomir, Drtagomir, a dispărut cu vreo două secole în urmă. Biserica a fost refăcută pe la 1875 de către un arhitect şi pictor francez care a efectuat modificări majore la construcţie, ceea ce i-a diminuat din valoarea istorică intrisecă. Pictura francezului este una departe de spiritul creştin al românilor, eu numind-o pictură fătă suflet românesc.
După aventura din biserică ne-am regrupat şi am început căutarea Fântânii lui Manole, continuând să întrebăm de unii şi alţii. N-ea lămurit un bătrânel cu chef de vorbă care ne-a explicat că trebuie să ieşim din curtea mănăstirii, să trecem strada, iar după ce vom coborâm nişte trepte vom da de fântână. „A zburat cel mai mult meşterul Manole” – ne-a explicat el sfătos.
Se spune că pe când clădirea bisericii monahale era gata iar meşterii în frunte cu Manole aplicau ultimele ornamente ale acoperişului, domnitorul Neagoe Basarab i-a întrebat dacă mai pot ridica o astfel de biserică. „Una şi mai frumoasă” i-a răspuns meşterul Manole.
Pentru ca biserica sa să rămână unicat, domnitorul a dat dispoziţie însoţitorilor săi să demoleze schelele şi să-i lase pe meşteri să moară pe acoperiş. Meşterii şi-au confecţionat aripi din şindrilă cu intenţia de a plana până pe pământ dar s-au zdrobit de el în cădere. Cel mai mult a zburat meşterul Manole care în locul unde s-a prăbuşit a izbucnit un izvor. Astăzi, respectivul loc este cunoscut drept „Fântâna lui Manole” iar turiştii care doresc s-o vadă sunt mulţi şi de diferite naţionalităţi. După secvenţa filmată la Fântână, chiar în vecinătate am descoperit Terasa „Laura”, unde am servit cafeaua de dimineaţă şi ne-am îmbarcat pentru a urca pe Transfăgărăşan.
Intrarea în Munţii Făgăraşului se face pe la Hidrocentrala Vidraru. De sus, din munte, de la câteva sute de metri înălţime unde se află barajul Lacului Vidraru, apa vine prin două conducte uriaşe şi lovesc ca un berbec turbinele hidrocentralei aflate la poala muntelui. De cum treci de complexul hidroenergetic începe urcuşul spre baraj, peisajul devenind tot mai sălbatic dar şi înspăimântător când priveşti la şoseaua ce urcă spre culmile munţilor, atârnată parcă de peretele de stâncă, gata-gata să se desprindă şi să cadă în hău.
Am urcat cu inima strânsă dar şi de teama hăului care se adâncea sub noi pe măsură ce urcam dar şi împinşi de curiozitatea de a cuprinde cât mai mult din sălbăticia peisajului înconjurător. După trecerea printr-un tunel scurt se deschide imaginea de vis a lacului Vidraru. Pereţii de de stâncă stau strajă în partea stângă pentru a-ţi forţa privirea să-ţi fugă spre dreapta unde albastrul apei din lac este fascinant în lumina soarelui.
Barajul este o lucrare hidrotehnică ce a constituit mândria inginerilor hidrotehnişti comunişti şi care nu lipsea din cărţile de geografie ca o mândrie a realizărilor regimului comunist. Cu câte pierderi de vieţi omeneşti s-a ridicat acest baraj nu ni s-a spus niciodată dar se vorbeşte de sute de morţi.
Aş îndrăzni să spun că nu te poţi numi român dacă nu treci pe la Vidraru. Comunistă sau capitalistă, lucrarea este rodul minţii inginerilor români şi ea se bucură de respect în faţa specialiştilor străini.
De la Vidraru se parcurge cam vreo 20 de km paralel cu apa lacului după care începe urcuşul spre zona alpină, şoseaua fiind însoţită de râul Capra care îşi începe coborârea din zona alpină cu o spectaculoasă cascadă.
Pe măsură ce ne apropiam de cota 2000, peisajul devenea stâncos iar norii când acopereau sau descopereau vârfurile stâncoase ale Făgăraşului. În spatele nostru se putea vedea şoseaua şerpuind nevenindu-ţi a crede că ai trecut pe acolo. La Cascada Capra, aproape de tunelul care străpunge creasta Făgăraşului, am oprit pentru a admira din nou peisajul alpin. Aici ne-am descoperit un grup de botoşăneni care s-au arătat bucuroşi să se întâlnească cu „Lumea lu’ Rotundu” pe înălţimile Făgăraşului.
Admirat a fost şi un grup de măgari care se simţeau extrem de relaxaţi şi chiar cu aer de vedetă când erau mângâiaţi de turişti şi fotografiaţi.
De la Cascada Capra am început un alt urcuş pieptiş şi ne-m oprit la intrarea în tunelul care străpunge creasta muntelui şi iese la Bâlea Lac. Tunelul este cel mai lung tunel rutier din România, are peste 800 m lungime iar când ai ieşit la capătul celălalt ai să constaţi cu uimire că te afli ca într-o găleată uriaşă. De jur împrejur sunt creste stâncoase, unele erau ascunse în nori, iar pe fundul uriaşei găleţi se află celebrul lac glacial Bâlea. Mulţi turişti, multă forfotă, multe exclamaţii de uimire, multă curiozitate. De aici se poate porni în drumeţii pe crestele Făgăraşului, de aici poţi coborî cu telecabina la Bâlea Cascadă, undeva la o altitudine mult mia joasă.
De la Bâlea Lac coborârea este una extrem de frumoasă datorită serpentinelor abrupte şi cu întoarceri la 180 de grade. Privite de sus, de la lac, serpentinele au o frumuseţe unică şi-i lasă fără’ grai pe mulţi turişti turişti străini. Este zona cea mai admirată a Trasfăgărăşanului, cea mai fotografiată şi cea mai cunoscut în lumea întreagă datorită unicităţii sale.
Construcţia şoselei Transfăgărăşan a fost una îndrăzneaţă pentru vremurile comuniste ale lui Ceauşescu iar muntele ciuntit prin exploziile geniştilor, găurit pentru tunelurile de trecere şi-a luat ofranda în vieţi omeneşti atât cât a crezut el de cuviinţă. Au murit militari şi civili, muncitori şi ingineri, s-au prăbuşit în prăpastie buldozerele şi excavatoarele ridicate la înălţime cu elicopterul. În memoria lor, sus la Bâlea Lac, se află prinsă de stânca muntelui o plachetă pe care stă scris Imnul Transfăgărăşanului. Păcat că nu am avut posibilitatea să-l ascultăm cântat de vocile bărbăteşti ale militarilor din acele vremuri, militari care ştiau că sacrificiul vieţii este pentru ei un act de onoare dacă viaţa este sacrificată în folosul ţării. La tinerii de astăzi nu mai întâlnim astfel de valori ale vieţii care aparţin deja istoriei şi le întâlnim tot mai rar în povestirile bătrânilor rezervişti.
Am filmat la Monumentul Întâlnirii, am trecut de Bâlea cascadă fără a filma spectaculoasa cascadă pentru se însera şi trebuia să ne căutăm cazare la Cârtţişoara. A doua zi urma să facem cunoştinţă cu locurile unde s-a născut celebrul patriot ardelean badea Cârţan .
Urcând şi coborând Transfăgărăşanul ne-am împlinit un vis şi ne simţim a fi mai români. Transfăgărăşanul este un drum al îndrăznelii umane de a înfrunta şi învinge muntele. Este un drum cu personalitate, primitor la poalele sale dar pe măsură ce-l urci devine rece, ursuz, răzbunător pe cei care nu-l respectă. Zona alpină este de o frumuseţe înspăimântătoare. Te ademeneşte dar şi te înfioară prin cenuşiul stâncos. Dacă eşti slab de fire, bine ar fi să nu priveşti înapoi şi nici spre prăpăstiile care se deschid sub tine.
Sus, pe creşte, vârfurile se joacă de-a ascunselea cu norii alburii, aerul este rece şi pătrunzător, pietrele stâncilor colţuroase şi umede iar piciorul îţi poate aluneca uşor dacă nu ştii să le calci. Măreţe şi pline de demnitate, crestele te fac să te simţi umil şi să preferi a le privi fără le înfrunţi măreţia. Parcurgerea Transfăgărăşanului cere curaj, bărbăţie şi multă hotărâre. Multele îţi simte slăbiciunea şi te pedepseşte. Respectă-l şi te va accepta şi ocroti arătându-şi splendorile, creaţie a naturii de-a lungul milioanelor de ani.
„Pe munte să calci apăsat, să-ţi simtă hotărârea şi puterea, altfel te pedepseşte” m-a sfătuit moşul Codin, un moţ octogenar de pe Valea Arieşului
(Va urma)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Traficanti de arme din Romania le vand arme tuturor celor care doresc, inclusiv teroristilor
Bancul zilei: Preţul creierului
Horoscopul săptămânii 8 – 14 august 2016
Reportaje de vacanţă. Spre Castelul Bran
Ioan Rotundu
Un barbat de 256 de ani rupe tacerea inainte de moarte
si dezvaluie SECRETUL longevitatii sale lumii intregi!
Întâmplări cu final fericit la Castelul Bran
Ioan Rotundu
De la Castelul Corvinilor la Apulum, mărturii vii ale trecutului istoric
Ioan Rotundu
Decizie a justitiei romane: RCA-ul nu este obligatoriu!
Niciun politist NU VA POATE AMENDA!
Transalpina – Ileana Cosânzeana Carpaţilor
Ioan Rotundu
Un rechin de aproape 400 de ani este cea mai in varsta vertebrata in viata
Prognoza meteo pentru weekend
Cum a evoluat averea lui Bogdan Olteanu din 2008,
anul presupusei spagi de un milion de euro, pana anul trecut
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog