Potrivit preşedintelui executiv al Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România /APMR/, Aurel Rizea, valoarea înregistrată în 2005 este totuşi în creştere faţă de anii precedenţi. În 2004, consumul de mobilă per cap de locuitor era de 20 euro, iar în 2003, de 14 euro. Sumele cheltuite pentru mobilier sunt încă mici în România, faţă de ţările Uniunii Europene. Totuşi, se constată o creştere continuă a pieţei interne, stimulată de înflorirea construcţiilor (locuinţe, birouri, hoteluri), de mărirea dimensiunilor locuinţelor noi, dar şi de reamenajarea celor vechi, a declarat, pentru Rompres, Aurel Rizea. Potrivit statisticilor, la nivel european (EU 25) consumul mediu anual de mobilier este de circa 201 euro per cap de locuitor. Cel mai mult alocă pentru achiziţionarea de mobilier austriecii, circa 305 euro, belgienii şi luxemburghezii, câte 273 euro per cap de locuitor. La polul opus se află lituanieii- cu 30 euro şi polonezii cu aproape 34 euro anual de persoană. În România, consumul aparent de mobilă ( producţia - exportul + importul) s-a cifrat la 529 milioane euro, în 2005, în creştere cu aproape 20 la sută faţă de anul precedent.
Rizea consideră că intensificarea pieţei interne nu a fost generată de creşterea vânzărilor producătorilor români pe această piaţă, ci de sporirea importurilor. Numai în cursul anului trecut, importul de mobilă a crescut cu 49,1 la sută, a adăugat Rizea.
În 2005, producţia de mobilă la nivel mondial s-a ridicat la 250 miliarde dolari ( 197 miliarde euro), cei mai mari producători fiind Statele Unite ale Americii, Italia şi China (cu toate acestea, consumul de mobilă în China anului 2005 a fost de 10 dolari pe locuitor). În China şi Polonia producţia de mobilă a crescut spectaculos în ultimii ani datorită investiţiilor în noi capacităţi de producţie gândite special pentru export, a spus Rizea. Din punct de vedere al exportului, primele zece ţări sunt China, Italia, Germania, Canada, Polonia, SUA, Mexic, Danemarca, Franţa şi Austria. România se află pe locul 17 în lume din punct de vedere al volumului exportului de mobilă, cu o cantitate de 398.000 tone la nivelul anului 2004, iar din punct de vedere al valorii totale a exportului pe locul 22. De asemenea, România figurează pe locul 12 în lume, prin valoarea pozitivă a balanţei comerciale pozitive la produsul mobilă (export - import).