Problema locuinţelor sociale este destul delicată în oraşul Săveni. La venirea în funcţia de primar al oraşului Săveni Traian Romaniuc nu avea un fond de locuinţe aşa cum nici până în momentul de faţă nu are. Deşi au fost predate încă din 2003, 33 de apartamente la ANL, abia în acest an a venit aprobare pentru 11 apartamente. În perioada următoare e posibil să înceapă lucrările. Noi trebuie să asigurăm utilităţile. Însă cred că va fi destul de dificil fiindcă nu au fost prinse în bugetul de anul acesta fonduri pentru utilităţi Dacă va veni o rectificare vom avea fonduri, dacă nu vom prinde în bugetul pe 2008. Sperăm ca în primăvară să dăm locuinţe măcar la un număr de tineri, a declarat primarul oraşului Săveni Traian Romaniuc.
În momentul de faţă, pe lista Primăriei sunt în aşteptare 30 de cereri pentru locuinţe ANL, iar pe lângă acestea alte 170 cereri de locuinţe sociale. De când am preluat în 2004 Primăria, efectiv nu am avut nici un spaţiu pentru locuinţe sociale. Fondul locativ al oraşului estre deteriorat şi nu avem nimic la dispoziţie. În aceste locuinţe locuiesc mai mult romi. Mă refer la case şi dacă nu vom beneficia de un program de reabilitare eu văd o problemă pe viitor la nivelul oraşului Săveni, a concluzionat primarul Traian Romaniuc. (Bianca ALBU)