Cum răceala, gripa, guturaiul sunt apanaj al sezonului rece în care românul a intrat, chiar dacă nu profund (încă), CEAIUL îşi face tot mai mult loc în meniul zilnic, beneficiind de suficientă materie primă autohtonă păpădie, tei, coada şoricelului, traista ciobanului, mentă, busuioc, cimbru, pe măsura diversei şi bogatei noastre naturi. Rafinamentele în materie pot fi satisfăcute şi cu ceai chinezesc, indian, srilankez, provenite din importul în creştere, pe care-l practicăm. Pentru cine-şi mai aminteşte, în trecuta epocă socialistă, CEAIUL era recomandat chiar de la vârf, de la nivelul secretarului general, conducerea aşa-zis superioară manifestând îngrijorare pentru excesul de consum de cafea al românului, probând şi prin aceasta o înclinare spre modul de viaţă capitalist, occidental, fapt grav, nociv, ameninţător la adresa idealului de formare a omului nou, omul trebuitor. Se punea problema trecerii la ghicitul în CEAI uzitând formula Ceainicule, ceainicule (Ce-ai Nicule, Ce-ai Nicule), ce mai... scorniceşte (Scorniceşti)? Oricum procesul de trecere de la cafea la CEAI nu era unul neted, lesnicios. În lupta pentru reducerea consumului de cafea s-a afirmat perioada nechezolului, mult mai ieftin şi raţionalizat la 100-200 grame de persoană adultă, şi aceasta cu ceva timp de stat la coadă, cum altfel. Este drept, destui români dădeau în pancreatită de la atare produs, dar cui îi păsa? N-avea decât să renunţe şi să se conformeze programului de alimentaţie raţională elaborat sub conducerea ministrului de Sănătate, tov. Mincu.
Revenind la zilele noastre, la sezonul rece, cel actual, CEAIUL reintră în circuitul consumului, punându-şi în valoare bunele sale proprietăţi. Sigur, la tineret are mai puţină trecere, acesta preferându-l pe cel dansant, care satisface capricii adolescentine, favorizând datul din mâini şi din picioare, trepidanţa inimilor tinere în mare acţiune. Aparent inofensiv, CEAIUL DANSANT este deschizător de şotii, de idile, de aventuri erotice, rareori de violuri, nu-i aşa?
Liniştită, oricum, vârsta a treia caută CEAIUL CLASIC, TRADIŢIONAL, poate şi din imposibilitatea procurării compensatelor prescrise, poate şi a cuantumului pensiei, poate şi din obişnuinţă, mizând pe un produs naturist, bun de calmare şi nu numai. Cu un biscuit, colea, sau cu o felie de franzelă unsă cu margarină viaţa merge înainte! Cât merge. Nu că românul n-ar fi capabil să-şi prepare acasă un CEAI, aşa cum îl vrea şi cum îi place, ar fi parcă nevoie şi de ceva ceainării publice, fie la concurenţă cu numeroasele cafe bar-uri, de ce nu chiar denumite modern ceai-bar-uri. Ceaiul cu rom de odinioară s-ar putea impune iar, redevenind, de ce nu, o preferinţă a multora. Un comerciant bun întreprinzător ar ieşi în avantaj, poporul trecând mai lesne la sezonul rece. Se va întâmpla? (Ionel BEJENARU)