Nu odată, poate ca un vis frumos, auzi pe câte un român exprimându-se că se vrea liber ca PASĂREA CERULUI. Cu precădere în noua epocă postdecembristă, căci ante `89 libertatea se traducea ca necesitatea înţeleasă. Şi, într-o anumită măsură, se mai traduce aşa, pe ici, pe colo.
În sens figurat PASĂREA CERULUI poate însemna şi un avion. De linie sau privat. Eventual, prezidenţial. O glumă din „epoca de aur” făcea referire la aşa ceva – Gheorghe şi Ion, în plină campanie agricolă, stăteau bine dispuşi, la un pahar de rachiu, pe marginea unui şanţ, mai la umbră, când unul dintre ei, zărind un avion, îi spuse celuilalt să se ridice în picioare, deoarece trece avionul prezidenţial, la care companionul îi replică – mă, boule, dacă ar fi avionul prezidenţial ar fi musai escortat de motociclişti!
Astfel, PASĂREA CERULUI poate fi şi una migratoare, generând panică printre români de când cu gripa aviară. Trista experienţă a sezonului trecut, în domeniu, a dus la sacrificarea atâtor necuvântătoare încât nu şi-au mai putut afla loc în farfurie, spre necazul bravilor gospodari români. Ei, dar mai stăruind puţin, mulţi din diriguitorii problemei au putut să-şi facă doldora buzunarele. Doldora de bani. Şi, c-aşa-i românul, unii chiar mizează pe repetarea fenomenului, în aceeaşi idee a înşfăcării bănetului gras. La urma urmei, este posibil.
Aciuat pe pământ străin, occidental, imigrantul român se vede, în primul rând, liber ca PASĂREA CERULUI, înălţând rugă la Domnul întru a-i merge bine şi a fi fericit. Orizonturi noi i se relevă, paradisul i se deschide plenar, ţara de origine fiindu-i, încet-încet, tot mai departe. Păi, nu spune cântecul că „românii orişiunde cresc”? mai este însă câte o ţară ceva mai reticentă, pusă pe oprelişti şi îngrădiri. Netemător însă, suntem convinşi, românul va depăşi atari situaţii şi atitudini, croindu-şi drum visat şi bucurându-se de binefacerile libertăţii, aidoma PĂSĂRII CERULUI.
Doamna sau domnişoara româncă nu rămâne mai prejos, asaltând şi ea citadele înfloritoare, gata să-ţi fie cadrul optim pentru satisfacerea gusturilor şi capriciilor de tot soiul. A fost, prin anii `90, mai întâi relaţia Turcia, poate în amintirea unui trecut istoric comun şi zbuciumat, după care, cu acelaşi avânt (românesc) a optat şi către alte plaiuri – italiene, israeliene, spaniole, cipriote. Dar, unde n-o găsim pe femeia română afirmându-se! Plenar, emblematic, spre „mândria tuturor”. Prezenţa ei este extrem de variată – pe ringul de dans, la stâlp, pe vasele de croazieră, în tripouri şi restaurante de lux, făcându-şi treaba cu pasiune şi simţ al datoriei. Accesul la limbile mai multor popoare nu mai este, în noile condiţii, un vis. A fi liber ca PASĂREA CERULUI este o realitate. (Ionel BEJENARU)