Ei, cum vremurile se schimbă atât de repede, astăzi cele ŞAPTE VIEŢI ale românului dau piept cu însăşi viaţa, viaţa cea mare şi de fiecare zi.
Din nefericire, cu mici excepţii, acestea au dispărut demult. Şi continuă să dispară. Rănile, bolile, stresul, necazurile sunt factorii lor destructive. În plus, nici interes nu există. Guvernanţii au interesul lor şi numai al lor. Şi, cum interesul (lor) poartă fesul Drept pentru care, nici nu te poţi aştepta la altceva. Bunăoară, să-şi plimbe interesul, cel cu fesul, prin ţară, întru a şti nevoile, trebuinţele oamenilor, românilor, întru a le da curs. Goana maşinii se opreşte doar la locurile de agrement şi pitoresc ale spaţiului mioritic şi carpatin. Şi retur.
Cele ŞAPTE VIEŢI ale românului sunt lăsate la cheremul medicului, receptive la arginţi, tot timpul invocând ceva în favoarea sa, cum altfel, încât românului îi este lehamite de a mai lupta, lăsându-se în voia sorţii, a Domnului. Se pun bazele unui nou mod de viaţă dacă, asta-i viaţă? E una care începe că se clatine începând cu vocea, cu vocea poporului. O voce din ce în ce mai puţin auzită, anihilată lesne la zgomotul politicianismului românesc original şi crud. Nici pentru cei mici măcar nu se tratează oricât de mult corn şi lapte li s-ar da. Este, indiscutabil şi aceasta una dintre cauzele exodului românesc spre alte zări şi ţări. Mai calde.
Dacă ŞAPTE VIEŢI ale românului nu se mai exprimă şi afirmă, măcar una să-i aparţină! Este o vrere minimală, ignorată, la rându-i. Pentru puzderia de analişti politici fenomenul este neglijabil, preocuparea lor axându-se, predilect, pe sondaje de ascensiuni şi coborâri politice, întru ilustrarea imaginii partidului şi primirea remuneraţiei. Năpădesc pe posturi de televiziune română întru a aduce, în gâfâială, cât mai iute rezultatele epocale obţinute, expresie a competenţei lor, a conştiinciozităţii cu care şi-au onorat intreprinderea. Curat exemplu! Mai pot raporta, astfel, un succes de răsunet în lupta cu învechitul Radio Şanţ.
Gândindu-se la o viaţă, prima şi ultima care îi este dată, românul o vrea decentă, aducătoare de lnişte, bucurii, satisfacţii, plăceri, numai că, neavând parte de ele, se întreabă firesc ce rost mai are? De aici, salba de suicid, depresii, silă. Este clar că realizează că ceva se întâmplă cu el, românul. Este clar că ceva nu decurge normal. Şi, spune, plin de năduf merge banda! (Ionel Bejenaru)