Că anturajul este o problemă complexă, se poate deduce de la vârsta de puşti, când frageda odraslă este avertizat de părinţi cum altfel: fii atent ce anturaj îţi alegi! Riscul există şi în acest aparent inofensiv sector. Oricând puştoaica sau puştiul pot risca un viol în grup, urmat de regrete, bocete, căinări, drame. Ei, nici nu se poate pretinde ca tot românul să prefere anturajul vreunei cărţi sau al unui film documentar! Dealtfel firea românului este imprevizibilă şi, tocmai de aceea, ne putem aştepta la orice de la el. În trecutul regim comunist, era recomandat omului muncii român anturajul unui sau al mai multor fruntaşi în producţie, în întrecerea socialistă, al unui elev sau eleve silitori la învăţătură, al unui băiat sau fete cu comportament ordonat şi liniştit. Acum, toate acestea au fost odată
Politicianul român este legat şi el de anturaj, care să-i permită o mai bună exprimare a puterii, care să concure la creşterea calitativă a imaginii şi a cotei sale în ochii norodului şi să-i asigure noi şi cât mai multe triumfuri. C-aşa-i românul politician! În acest sens, calitatea unui bun anturaj poate fi asigurată şi de alegerea unei secretare sau şefe de cabinet cât mai elevate spiritual şi trupesc. Indiscutabil, progrese s-au înregistrat în materie.
În preajma evenimentelor din decembrie 1989, poate şi în ideea constituirii unui anturaj de calitate, circula, ca un man9ifest, sfatul înţelept, pentru români, de a nu lega cunoştinţe întâmplătoare. Era un sfat din care românul putea pricepe orice. Sau nimic. (Ionel Bejenaru)