Prosperitatea de care se bucură moştenitorii de acest gen ai înaintaşilor conduce şi la refacerea unei atmosfere de măsura celei de odinioară, cu serate, partide de poker, ceaiuri dansante, fără îndoială, antrenante. Mai pot fi enumerate banchetele care urmează unor partide de vânătoare, aniversările şi onomasticile, picnicurile, cu toate recompunând o lume, cu plăcerile şi romantismul ei.
Prin extensie, ciocoii noi acoperă tot mai multe domenii, cu un plus pentru cei care vor adopta noua condiţie europeană, caz în care i-am putea denumi ciocoii noi româno-europeni. Poate fi şi aceasta o contribuţie proprie la zestrea de valori a bătrânului continent, ca şi la progresul general european. De ce nu?
Negreşit, ciocoii noi, trăitori în era calculatoarelor, a progresului tehnic marcant, dispunând de vehicule performante, de ultimul răcnet, n-au cum mai utiliza caleaşca, trăsura, în drum spre o sindrofie, acestea devenind piese de colecţie, adevărate antichităţi. Nici calul nu mai are utilizare, devenit, din ce în ce mai mult, materie primă pentru producţia de mezeluri, cu bună cerere şi la export. Lucrurile stau în felul acesta şi îşi urmează făgaşul, noua ciocoime română impunându-şi hotărât prezenţa şi afirmându-şi statutul propriu. Cazinourile patriei şi ale Europei freamătă de ea, ca o însufleţitoare prezenţă! Poate şi pilduitoare.
Mereu însoţiţi de selecte dame de companie, ciocoii noi dau ţării o fizionomie nouă, poate chiar stârnind invidia altor popoare, mai puţin predispuse la mutaţii noi, mai conservatoare, cum altfel. Nici viaţa politică nu le este indiferentă ciocoilor noi, încercând să facă o figură frumoasă şi în cadrul ei. Ei, nu chiar toţi. Dar cu un cioc bine îngrijit şi o pălărie şic astfel de ciocoi noi pot ataca cu succes electoratul ţării, putând prinde uşor o poziţie de vârf. Desigur, şi cu un zâmbet de rigoare, bine mimat, atât pe afişul electoral, cât şi în discursul electoral doldora de mari promisiuni. Aşadar să (ne trăiască) noua ciocoime! (Ionel Bejenaru)