Fatalistul român mai ştie că guvernele se schimbă oricum şi oricând, de la sine. Iarăşi, fatalitatea! Îmbucurătoarea salvare! Ba li (se) măreşte leafa profesorilor, ba nu li (se) măreşte. Aduce ceva cu tradiţionala alba-neagra. Oricum, reforma învăţământului românesc scârţâie bine: violuri în perimetrele şcolii, în WC-uri, profesoare pozând şi postând porno, abandonuri şcolare, copii cu copii, incapacitatea corpului didactic de a stăpâni ora de curs, absenţa vizitelor la domiciliu, dirigenţii formale etc. etc. Şi, se zice, învăţământul românesc se află pe un drum bun.
Marele executiv ţine cu toţi dinţii de scaunul moale, mimând o politică echitabilă pentru iubitul său popor, căruia i se dedică şi nu doar la bursă. Relaţia acestuia cu poporul ţine tot de o fatalitate? Puzderia de analişti politici este chemată să dea răspunsul. Un răspuns care, nu odată, s-a dovedit a fi măsluit, sau în cel mai bun caz, cusut cu aţă albă. Tam-tamul măririi pensiilor, acordarea gratuităţii de transport masei de pensionari ai patriei, medicamentele tot mai compensate, ajutoare de şomaj şi sociale se face puternic auzit şi trâmbiţat. Am putea merge cu gândul la vechiul şlagăr al piticilor de la circul de stat: Noi creştem odată cu ţara!
Românul merge tot mai mult la voia întâmplării, lăsându-se acţionat de fatalitate, rareori fiind dispus să-şi ia în mână vrerea propriei fiinţe şi s-o pună la bătaie în folosul propăşirii sale şi a societăţii de care aparţine. Sigur, este mult mai comod să nege totul, binele, ca şi răul din jur, lăsându-l tot mai indiferent şi apatic. Tocmai de aceea mulţi dintre români neagă orice: conducător, partid, lege, reformă, rezultat în alegeri, sondaje de opinie, totul. Tocmai de aceea asistă pasivi şi indiferenţi la tot ce mişcă-n
Cu sau fără căpătâi, mulţi de-ai noştri părăsesc piciorul de plai şi gura de rai, spre a lua-o spre alte zări, cu riscul de a lua viaţa de la capăt. Este sau nu aceasta o fatalitate? Chestiunea poate fi extinsă şi la lucruri şi fapte mai simple: să nimereşti cu maşina luxoasă şi nou-nouţă într-un pom nevinovat, să fii călcat mortal pe trotuar sau pe zebră, să-ţi moară cireada pe drum european, drum pe care până şi căruţele trec nestingherite şi nesemnalizate, să ţi se fure de tot mireasa în noaptea scurtei tale nunţi, pentru a mai cugeta odată asupra rolului fatalităţii în viaţa omenirii şi a românimii. Hai, fă-o! (Ionel Bejenaru)