Gerul, spun poporul şi specialiştii este binevenit, alungând microbii şi călind organismul, favorizând mult îndrăgitul pescuit la copcă, stimulând interesul pentru vin fiert şi ţuică aşişderea, chestii după care românul se dă în vânt şi, totodată, nepăsându-i de cel de-afară. Mai ales în zilele noastre, când bogăţia de crâşme, baruri, birturi, bodegi este o realitate de necontestat. Păi, cu atari chestii, i se înmoaie românului promoroaca de pe musteaţă! Acelaşi ger permite apariţia patinoarelor naturale, a gheţuşurilor, atât de mult râvnite de copiii ţării, zburdalnici şi în această perioadă de vacanţă, tradiţional. Doar bravii noştri conducători auto-moto o mai dau în bară, săvârşind vreun accident, tot ei revoltându-se la adresa Mamei Naturi, în loc să o facă la adresa neputinţei lor, aproape cronice. Majestuos, gerul Bobotezei precede Sfântul Ioan, contribuind la reîntregirea familiei acasă, la gura sobei sau la ţeava caloriferului, făptuind, astfel, un act benefic, profund uman. Există şi aspectul dat de scăderea puterii de rezistenţă a organismului românului, de oarece debilitate fizică, fenomen cu osebire al vremuirilor noastre agitate şi nesigure. Nedorit, s-a ajuns aici, prin stres, abuz de medicamente, alergătură, lipsa educaţiei fizice, a nepracticării vreunui sport, bătrâneţii timpurii, ramolirii. Firesc, o atare categorie de români nu reuşeşte să-şi exprime rezistenţa la gerul Bobotezei. Aceasta, cât o fi locul de încins şi cuptorul dogoritor.
Românul sănătos şi optimist poate să se exprime în acest fel o fi, n-o fi zăpadă, dar măcar ger să fie! Este o modalitate de a-şi aminti că a fost şi în acest an iarnă. Cum a fost.
Ceea ce este mai puţin de dorit este neputinţa marilor noştri meteorologi de a ţine pasul cu vremea şi cum va fi ea, adesea prognozele lor căzând în faţa celor date prin metode băbeşti tradiţionale. Vedeţi, nici ştiinţa nu progresează cu una, cu două. (Ionel Bejenaru)