Fără îndoială, porcul începe să nu fie tot atât de iubit, depăşindu-şi atribuţiile, în chip nefast. Începe să devină o mare deziluzie. Porcul nostru cel de toate zilele bagă spaima şi în români, în cei care l-au îndrăgit enorm, dorindu-i binele, îngrăşându-l sistematic. Răsplata porcului nu este nicicum pe măsură. De unde se vede că porcul tot porc rămâne. Lască nici cu omul-porc nu ne ruşinăm.
Acum, în aceste dramatice momente, personalul veterinar dă iama prin porcăriile ţării, în care suspiciunile planează mai demult, chiar şi în privinţa unor rele tratamente aplicate animalului. O scenă dintr-un roman al lui Petre Sălcudeanu reda o masacrare de porci tebecişti, boala luând-o de la pacienţii unui sanatoriu, resturile lor de mâncare servind ca masă pentru patrupezi. Să vedem dacă în noua situaţie se va ajunge la o atare crimă.
Oricum, gripa porcină sau porcească pune lumea în alertă, făcând-o mai circumspectă, mai pe fază, întru a-şi păzi pielea, atât de preţioasă. Cu înalt simţ de răspundere, românul poate preîntâmpina răspândirea noului tip de gripă şi a efectelor sale . Restrângerea focarului de contagiere devine o cerinţă stringentă, omul hotărât putând să determine porcul să nu-şi facă de cap pe pământul românesc, oricât de familiar ar fi grohăitul său.
La noi, la români, porcăriile sunt numeroase, inspecţia lor dând serios de lucru veterinarilor şi fermierilor. Toată lumea speră într-un lucru executat fără cusur, executat cu brio. Panoul veterinarilor fruntaşi se completează din mers, aproape de la sine. Aici se vede drumul spre progres.
Nici în nevinovatul purceluş de lapte nu te mai poţi bizui, gurmanzii, mai ales, trebuind să-şi înfrâneze poftele, atât de încercate. Şi, ce plăcut era sfârâitul său în ceaun sau pe grătar!
Am putea concluziona exclamând: Porcoasă este gripa porcină!
(Ionel Bejenaru)