Rostul său este de a nu face nimic sau, în cel mai bun caz, de a încurca lumea. Este o figură ternă, anostă, debilă, un freacă mentă sau tăietor de frunză la potăi. Asta nu înseamnă că nu este plin de sine, ţâfnos, arogant, dându-şi aere. Nu înseamnă că nu are părere (prea) bună despre sine.
Trăind în miezul unui ev aprins îşi forţează prezenţa în societate, pretinzându-i recunoaşterea meritelor, în plan material şi spiritual, găsind, în consecinţă, meritorie o decoraţie, o diplomă, o cupă. Hahalera mişună duios prin medii înalte, oferindu-şi serviciile în înalte treburi de partid şi de stat. Dacă lucrurile merg bine, este şi datorită faptei sale, rolului său nemijlocit. El este autorul actului de concepţie, fie că este vorba de un regulament, un contract, un proces-verbal, o adresă.
Din păcate, mulţimea (proastă) îl categoriseşte aerian. Stăpâneşte arta unei bune blindări, acoperiri, conform principiului: omul, cât trăieşte, se acoperă cu hârtii, doar când îşi dă obştescul sfârşit, de pământ. Chit că, în sinea sa, hahalera încearcă, din timpul vieţii, să prefigureze o listă a celor care-l vor însoţi pe ultimul său drum. Câteodată chiar, din autocinism, o expune şi în faţa apropiaţilor săi, sondându-le opinia. Formal, mulţi dintre aceştia sunt de acord cu dânsul.
În capul hahalerei domneşte vraiştea, ca stare cotidiană, spiritul şovăielnic potrivindu-i-se perfect. Vum numărul hahalerelor este în continuă creştere, avem dovada că orânduirea capitalistă se construieşte şi cu participarea lor. Merge banda! Ca şi în natură, unde nu există pădure fără uscături, aşa şi în societatea românească, fără abstracţie de celelalte societăţi.
Dezinvolt în comportament, lucru explicabil, omul, românul-hahaleră are avantajul că îl doare-n cot (mai) de orice. Plecând de la principiul că haina îl face pe om, pentru o bună impresie şi imagine, adoptă ultima modă, ca îmbrăcăminte de firmă, sobră sau cât mai fistichie, după caz şi interes. El trebuie să dea bine şi la vârf şi la nivel de plebe, mizând pe creşterea largă a popularităţii sale. Să ne trăiască!
Hahalera poate fi abordată şi ca un fenomen natural, firesc, de generaţie spontanee, că tot ctitorul de partid Becali se ocupă de noua generaţie, că tot el foloseşte la adresa acesteia noţiunea cuvenită de hahaleră.
Înconjurat de atâtea hahalere, nici nu este surprinzătoare nealegerea sa şi a partidului în Parlament. Aşa că, înainte hahalerelor! (Ionel Bejenaru)
(Ioan Rotrundu)
