Astăzi, din păcate, liniile de autoservire alimentară au dispărut aproape cu totul, lăsându-l pe bietul nostru român să sufere, drept pentru care şi drept consecinţă se dedică doar băuturii, bună şi ea, fără discuţie.
Vedeţi, în timp de criză, ar putea ieşi mulţi bani pentru un patron care ar reactiva o linie alimentară cu autoservire, neavând nevoie de personal numeros, asigurându-şi o clientelă corespunzătoare, chiar cu plus, ieşindu-i un profit zilnic şi nu de lepădat. Românul flămând va da cuvenit asalt înjghebării, nelăsându-se în baza UE, care să-i aducă totul pe tavă, aşa cum i s-au prezentat lucrurile la aderare şi integrare şi în care românul a crezut atâta. Dacă ar fi să fie şi dacă ar fi să se întâmple, ce bine ar fi! Am avea parte de un popor cu burta plină, nemaifăcându-şi griji pentru ziua ce urmează, cea de mâine, încărcându-se cu bateriile alimentare ce i-ar combate vlaga şi foamea, făcându-l apt pentru edificarea noii societăţi capitaliste, mult visate, de altfel.
O unitate de alimentaţie publică pe bază de autoservire ar determina Statul să iasă mai rapid din criză, ar permite românului să-i suporte mai uşor consecinţele, ar constitui un model românesc original, demn de urmat de aliaţii noştri europeni şi comunitari. Ar mai ieşi odată în faţă proverbiala ingeniozitate şi contribuţie românească. Şi, în consecinţă, UE ne-ar privi cu drag şi, eventual, chiar, ne-ar iubi. Ar fi un moment fantastic, de vârf şi de referinţă.
Pentru vârstnici, sexagenari-nonagenari, "împinge tava" poate fi şi o duioasă nostalgie, cum poate fi şi o chestiune actuală, căci mulţi din pensionarii patriei, rămaşi singuri, după decesul consoartei, ar prefera o masă caldă la o unitate cu autoservire, rămânându-le niscaiva timp pentru un joc de şah sau tabel, date şi ele, ca şi viaţa, de la Dumnezeu.
În plină criză, neforţând intervenţia Statului român, "împinge tava" ar putea conduce la înfiriparea reală a unor români fericiţi şi de toate vârstele. O lume românească şi cuminte ar sta, disciplinat, la coadă, fără a forţa nota, strigând unul la altul: ÎMPINGE TAVA! (Ionel Bejenaru)