Auzi vreun flăcău sau vreo jună exprimându-se injurios, ca la uşa cortului, executând niscaiva gesturi obscene, treci calm şi nepăsător mai departe, mai probându-ţi o dată în plus mica toleranţă, lăsând forţele comunitare să acţioneze şi să rezolve cazul. Te comporţi în spiritul opiniei publice de faţă, adică inexistentă. Altminteri, îţi creşte stresul, îţi strici ziua, îţi vine să-ţi dai cu pumnii în c... La ce bun?
Îţi întârzie odrasla în urma unei oarece partide şi îţi mai pui - a câta oară?- mica toleranţă la treabă, spre a-ţi dovedi înţelepciunea şi blajinătatea, probând că eşti băiat de comitet şi că nu ţi-ai propus să schimbi lumea, în numele unor idealuri. Oricum, lumea tot înainte merge. Ţi-a încărcat comerciantul nota de plată, te curăţă la pungă, evident, îşi cere scuze, dacă-l dai în vileag, i le accepţi tot în numele micii toleranţe. Şi, chiar eşti satisfăcut că totul s-a terminat cu bine şi ai mai bifat o faptă bună pe ziua în curs. Poţi păşi cu fruntea sus, poţi fi satisfăcut de tine şi de faptele tale mărinimoase
Sigur, viaţa demonstrează, uneori, că mica toleranţă se traduce şi prin prostie, drept pentru care eşti tentat să spui - Prost am fost, că nu l-am pocnit! sau Prost am fost că l-am iertat! Este un moment în care regreţi că ai fost prost sau că te-ai comportat prosteşte. Vedeţi, totul ţine de concepţie. Ca şi în alte domenii, de altfel. Iar, în această privinţă, românul nu are încă o concepţie clară. Bojbăie. De parcă cei din fruntea societăţii ar fi mai breji! Meditând, românul ajunge să se întrebe - mica toleranţă este o calitate sau o meteahnă? Este o întrebare care îl obsedează, cel puţin din când în când. Va veni vreodată vremea să o desluşească? Doar Dumnezeu ştie. Este posibil ca tot de la UE să vină răspunsul, poate în urma unui viitor summit, marea noastră speranţă. Până atunci, mica toleranţă merge înainte şi la întâmplare. (Ionel Bejenaru)