Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 22 Noiembrie 2008

Evenimente
Politică
Cultură
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Publicitate
Pamflet
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6669 lei
1 USD = 4.0761 lei


Număr accesări
Astăzi:
1954
De la 07 Ianuarie 2003
63899765

Românul şi „ochiul boului”

  • 21 November 2008, 23:00
Luat la propriu ochiul boului impresionează prin limpezimea privirii, prin coloritul albăstriu, aducând a seninătate şi linişte, aproape de nobleţe. Boul, un truditor prin experienţă, de când a venit pe lume, trage. Din greu, chinuit, adesea. Dealtfel, zice zicala: boii trag şi caii mănâncă.
Inechitatea este flagrantă, corupţia este făţişă, cu sau fără intervenţia DNA. Aceasta, chiar dacă ochiul său, ochiul boului, nu o exprimă deschis. Boul merge (tot) înainte, îşi vede de treabă, nedând importanţă chiulului calului şi tertipurilor sale. Şi în lumea boilor, ca şi a altor animale, nedreptatea este greu de curmat, lăsându-se ca lucrurile să meargă în voia sorţii. Neimplicarea în soluţionare este mult mai comodă decât reversul. O ştiu şi oamenii.
Ochiul boului” este şi nume de floare, chiar frumoasă şi colorată. Floare iubită mde popor, de găsit uşor prin grădinile de la ţară sau de la oraş. Ce poate fi mai suav decât oferirea unui buchet de „ochiul boului” soţiei sau mamei? Doar amantele sunt mai pretenţioase, preferând orhidee sau frezii, altfel fiindu-ţi compromisă relaţia cu ele. Ca floare, „ochiul boului” a fost mândria românului, aici priindu-i, aici făcându-şi traiul. Nu odată, artiştii l-au imortalizat în inegalabile pânze. încununându-şi creaţia cu el, cu „ochiul boului”, cel mioritic. Nu odată a atras priviri admirative în expoziţiile maeştrilor. Cum să nu-i acorzi nota zece! Un strat cu „ochiul boului” este cel mai frumos simbol al unei case de români gospodari. Aproape că nu-ţi mai trebuie altceva.
Din păcate, în lumea bipedă întâlnim alte conotaţii. În diferitele formule de adresare apare frecvent trimiterea: boule! Faptul aduce atingere şi ochilor persoanei care, cu cât sunt mai albaştri şi deschişi dau prilej de persiflare şi etichetare. Ori, merită boul o atare asociaţie? Ei, grav este şi utilizarea expresiei în diferite domenii de activitate. Acum, că tot ne pasc alegerile, expresia „boule!” se impune ca un apelativ uzitat, de la şef la subaltern, de la coleg la coleg, de la superior la subordonat, creând un pitoresc de vorbire aparte şi cu consecinţe imprevizibile şi, uneori, grave. Oricum, în acest caz, măcar boului i se spune pe nume şi nu „măi, animalule!”. Parcă este mai corect aşa.
Un preot, mai puţin înalt în ierarhie decât cei care-i călca pragul lăcaşului, luat de acesta din urmă cu apelativul „boule!”, n-a putut îndura şi a cedat până a sucombat, în urma unui atac cerebral. Păcat, între altele, că era originar din judeţul Botoşani. De altminteri, câte nu li se întâmplă botoşănenilor! De la mic la mare.
Nu ne îndoim că şi actuala campanie electorală de toamnă va avea victime pe măsură, nume mai mari sau mai mici. Lupta este dură, tăioasă şi nu se poate fără aşa ceva. Şi, chiar dacă, la luptă! (Ionel Bejenaru)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Autorizaţia de mediu, valabilă pentru o perioadă mai lungă
Programul de achiziţionare a calculatoarelor pentru elevi
Sprijin financiar pentru operatori economici
ANC propune scăderea tarifelor la telefonia mobilă
Horoscop
Românul este român chiar şi în… Canada
Conţac, păpuşarul
Comentariul comentariilor (CCXLVII)
(Ioan Rotundu)
Ajutaţi-l să-şi împerecheze odrasla!
Stă cel mai bine în Colegiul Flămânzi
Îl poate bate pe Florin Ţurcanu
Cu un pas în faţa adversarilor
Îi dă lui Buhăianu fiori de spaimă
Îl va trimite acasă pe constănţeanul Pană
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Ţâbuleac glacial chiar şi în faţa senectuţii
prefectul uman şi diplomat l-a întors pe moş din greva foamei
Geoană visează din nou la o Moldovă trandafirie
Vărul Flutur de peste Siret cere ajutorul vărului din Botoşani
Botoşanii ar trebui să contribuie cu o sumă mare la modernizarea aeroportului Salcea
Învins de hoţi, şeful Poliţiei vrea să devină agresiv cu proprietarii de autoturisme
Câmpanu dezvăluie secretul numirii lui Paul Secrieru ca subprefect
îşi va primi Corneliu Mihai contribuţia înapoi?
S-a rezolvat în totalitate problema celor evacuaţi din casele naţionalizate
Alţii mai fac şi altceva în afară de campanie electorală
Şi-a uitat „capul” pe taraba din piaţă
Lui Corneliu Mihai i-au fost tăiate aripile
Gravide în prag de concediere, salvate de ITM
Candidat la Senat, trimis în judecată pentru omor din culpă
Pentru că n-au de lucru, cei din învăţământ îşi fac
Ţarcă ar vrea să-i vadă pe patroni după gratii
Nemulţumirile salariale se înmulţesc
Geoană spune că Stolojan este iepurele – diversiune al lui Băsescu
dacă vor să-şi refacă Alianţa DA, să şi-o refacă în opoziţie, spune Geoană
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!