Cei mai mulţi o vor însă şi deşteaptă şi, mai ales, frumoasă. Gândirea relativă la femei este un curs de afirmare şi generalizare. Este dovada că românul a progresat mult din punct de vedere al analizei şi sintezei femeii. Aceasta, în baza unei noi mentalităţi. Firesc, merită laudele de rigoare.
Nu omitem, cu femeia care-i posesoare de „vino-ncoace” se pot întâmpla şi lucruri grave, ea fiind ţinta violatorilor, câteodată în serie, a celor mâhniţi că nu sunt luaţi în consideraţie, fiind nevoiţi să treacă la suicid, lucruri care, ades, ne înfiorează şi ne revoltă. Protestul nostru însă aduce cu o bătălie cu morile de vânt. Într-un fel, şi din acest uman punct de vedere, istoria se scrie sub ochii noştri.
Ducând lucrurile mai departe, este trist să asişti la destrămarea unei familii pentru că vreuna dintre părţile ei, posesoare de „pe vino-ncoace” cedează prima, se sacrifică, cu alte cuvinte şi în numele idealului.
Astfel, chestiunea poate fi tratată şi relativ la un candidat la deputăţie sau senat, calitatea de a-l avea pe „vino-ncoace” putând conduce la marele şi decisivul vot al electoratului, ocazionându-i un post călduţ şi bun, spre binele şi viitorul lui fericit şi al familiei sale, eventual.
Pe acelaşi plan politic, o deputată cu „vino-ncoace”, bună-bună, altfel poate să apară în faţa ţării, fiind aproape automat intrată în graţiile poporului şi ale telespectatorilor. Măi, ce femeie! Dacă ar poza, ar putea da gata oricând revistele pentru adulţi, dar citite mai cu nesaţ de puberi şi adolescenţi. Dacă…
Craiul român, Don Juanul patriei, când dă de o damă posesoare de „vino-ncoace”, face pe dracu-n patru pentru a o putea cuceri, fie cu vorbe şmechereşti, fie vulgare, căci a auzit (el) că damele sunt înnebunite după aşa ceva, fie cu vorbe desprinse din DEX sau din codul manierelor elegante. Este încă un semn că societatea românească păşeşte (ferm) pe drumul progresului, atât de dorit de generaţiile trecute. Se vede treaba, disponibilităţile românului sunt largi şi variate, neputând să ducă decât spre un viitor luminos. Aşadar, spre el! (Ionel Bejenaru)