bunăoară, pus în posesia mult doritului pământ, moştenit de înaintaşii săi şi moştenit de la ei, românul l-a înstrăinat relativ rapid, contribuind la reparaşia stratificării sociale la sate, la reapariţia latifundiarilor noi, a arendaşilor, la spolierea ţăranului, negreşit. Subvenţiile acordate de stat sau din fonduri europene iau destinaţii dubioase, cupoanele de combustibil se vând, în sistem de speculă prin aşezările urbane ale ţării, agricultura fiind încă departe de a prospera şi a aduce prosperitate ţărănimii. Risipa, bolmojeala, nepăsarea ţin lucrurile în loc. Cine să ia măsuri? Mijloc de producţie, pământul se înfundă tot mai mult în pârloagă, sub privirile unei forţe de producţie neputincioase, fosta ţărănime cooperatistă de acum 20 de ani şi ceva.
Taxele, amarul de taxe, cunosc însă o dinamică şi o diversificare, de parcă aicfi, asupra lor, acţionează sistemul de reformă românească. Că în privinţa altor domenii, efectul este ca şi nul. `Geaba comparaţii cu alte state şi societăţi, unde legile au rigori şi durată, la noi existenţa lor merge mână-n mână cu eludarea, mereu justificată cu circumstanţe atenuante, de către un sistem avocăţesc în efervescentă existenţă contemporană. Vocile care susţin că societatea românească este neguvernabilă se înteţesc, în vreme ce împilatul român ia din când în când de ale de la televizor. Şi comentează în felul lui, chiar şi sindicalist, îmboldit de tot felul de capi, jinduind nedeclarat la ascensiuni politice fulminante. Doamne, cât de multă anarhie se dezvoltă în jurul românului!
Un sistem funcţionăresc-birocratic duce cu sine metehne vechi în straie noi, funcţionând sub camuflaj, netransparent, păstrând cu sfinţenie normative doare de el ştiute, bietul român fiind privat de ele şi, nu o dată, furat ca-n codru. Vremurile satirizate de Caragiale apun cu mult în faţa celor de astăzi.
Puzderia de taxe îl conduc pe român spre fumat şi crâşmă, numai că şi acolo se confruntă cu ele, sub forma taxei pe viciu, din banii strânşi urmând să-i fie îmbunătăţită starea de sănătate, dacă nu cumva chiar să i se vindece organismul total. Mai ştii...
În schimb, întru atenuarea suferinţelor românului, oamenii noi care conduc ne conduc destinele îi dedică românului pompoase festivaluri costisitoare, înlocuitoare de prohoduri. (Ionel bejenaru)