Lumea de astăzi, nesigură, cum o ştim, ia ca emblemă românească doar pe marele nostru român Dracula care, chiar dacă a păcătuit sugând sânge, rămâne un mare erou şi atât de pitoresc. Este, totodată, pretextul marelui turism românesc, care se căzneşte să răzbată, aşa cum au reuşit alte state ale lumii cu a lor (Spania, Grecia, israel, Italia etc.). Greu, extrem de greu. Spre deosebire de vampirii burghezi şi moşieri, Dracula a fost unul veritabil, ducând statutul de vampir pe înalte culmi, bucurându-se de o recunoaştere internaţională unanimă. Totul, aşadar, pentru veşnica sa pomenire, la nivelul Ardealului străbun, pe la Bran, Făgăraş, Bistriţa, pe la castelele, devenite monumente istorice, prea puţin restaurate însă, oricum dotate cu restaurante cu nume şi cu o largă ofertă de servicii nturistice româneşti.
Dacă misteriosul Dracula, marele nostru vampir, şi-a dus traiul în Evul Mediu, nu este mai puţin adevărat că au apărut vampiri contemporani, practicând metode moderne de supt sângele, cu precădere al poporului, făcând din aceasta o profesiune de credinţă, dincolo de un hobby preferat. Sângele supt se materializează în mormane de bogăţii: vile, maşini de lux, conturi bancare, nave, parcuri de maşini, terenuri, case de vacanţă, acţiuni, colecţii de artă, bijuterii, garderobe cu articole doar de firme celebre ş.a., demonstrând tuturor unde duce setea lor de sânge.
În schimb, românul simplu şi necunoscător, încercând măcar odată în viaţă să pozeze în vampir, ciocănind la uşa unei dame şi insistând că este vampir să i se deschidă, primi un răspuns total anapoda şi de neiertat: vină pe 28, atunci îmi vine ciclul! Halal vampir român! (Ionel Bejenaru)