Iar, ca de obicei, mama (sa) nu se supără. De ce oare? La frumoasa şi atât de frageda vârstă de 2 ani sau bani, când micuţul învaţă să înjure frumos, ca pentru prima oară, de p şi de p , părinţii îl înconjoară frumos şi plenar, cu toată dragostea cuvenită, înţelegând prin aceasta că i-au asigurat deja o bună creştere, totodată atât de necesară, în ideea pregătirii pentru viaţă, pentru succesul în ea. Dar, lungul drumului cel greu spre zbenguială de aici începe. Şi, fără a forţa nota, copilul român către aceasta înclină, străduindu-se să calce tot (mai) hotărât şi dârz. Urmează spargerea geamurilor vecinilor, într-un elan dat de frumoasa vârstă a copilăriei, fluieratul după domnişoară prima întâlnită în cale cu apariţia ei în minijupă şi în picioare lungi, cu înjurăturile, mult mai aspre şi ca la uşa cortului, înţelese mult mai bine acum de către progenitură, cu primele fugi de acasă, cu şotii adevărate, de netăgăduit, de altminteri.
Aburcarea pe linia adolescenţei devine o altă fază interesantă a vieţii şi zbenguielii. Intervine prima încercare de a da piept cu berea, vinul şi alcoolul din păcate, şi cu drogul o încercare grea, cu efecte aparte, pe care nu le poţi evita. Astăzi, când părinţii micului sau tânărului român, îşi duc viaţa şi eventual munca peste hotare, chestiune devine extrem de importantă şi decisivă.
La împlinirea unei ceva mai multă minte, românul nostru se zbenguie în stil nou. Încearcă un pocker, o idilă, un viol, întâi şi întâi spre a vedea cum este şi cum îi iese, animat de curiozitate şi cunoaştere. Minor fiind, nu intră sub incidenţa Codului penal. Pune mâna nonşalant pe cheile maşinii babacilor, comite, inerent, primul accident, fără teama de a păţi ceva. Legea este atât de blândă, încât totdeauna eşti îndreptăţit să o încalci.
Nici bătrânetul ţării nu este străin de zbenguială, aceasta fiind în (oarece) măsură să-i salveze (încă) virilitatea, chiar dacă este ajutat de marele efect al Viagrăi, pătrunsă şi la noi, ca orice mare descoperire a ştiinţei. Prin zbenguială, executată la timp şi util, românul este cu mult înaintea altor popoare, mai mult sau mai puţin vecine. La vremuri actuale, românul actual! Semn că geto-dacii au rămas de poveste. (Ionel Bejenaru)