Romii, în general, nu formează un grup omogen şi se opun deseori unii altora. O parte mai sunt încă nomazi, alţii (cei mai mulţi) sunt sedentari, unii vorbesc „romani”, alţii nu cunosc decât româna sau maghiara, unii se recomandă ca ţigani, alţii îşi ascund originea din diverse motive, unii perpetuează tradiţia, alţii s-au integrat, unii trăiesc grupaţi, alţii s-au amestecat cu populaţia majoritară.
Solidaritatea romilor nu funcţionează nici ea cum este de aşteptat. De regulă, romii ajunşi la o oarecare bunăstare materială nu arată un mare devotament faţă de restul grupului din care provin. Dimpotrivă, sunt atraşi de câştig şi caută să-şi mărească puterea prin implicarea în politică. Astfel se explică şi multitudinea de partide ţigăneşti care, în loc să rezolve problemele comunităţii, îşi dispută adesea fondurile primite. De asemenea, au apărut numeroase asociaţii şi organizaţii ale romilor care s-au scindat în mici grupuri rivale ce au ca scop îmbogăţirea liderilor. Atribuindu-le denumiri sofisticate şi în acelaşi timp pretenţioase, precum „Agenţia de Dezvoltare Comunitară Inter-Activă”, poate din dorinţa de a depăşi anumite complexe, liderii locali ai unor astfel de organizaţii au sfârşit, mai repede decât s-ar fi aşteptat, prin a-şi contesta unii altora legitimitatea reprezentării propriilor semeni şi a-şi aduce reciproc acuze privind bunele intenţii, alergând cu jalba în proţap la mai marii lor de la Bucureşti.
Ce să mai înţeleagă bietul ţigan de rând, care şi aşa habar nu are că de mai mulţi ani se elaborează strategii şi programe ce vizează îmbunătăţirea situaţiei lui şi că, între timp, a devenit foarte important şi interesant pentru cetăţeanul european, dat fiind că în curând vor deveni parteneri? Dacă te încumeţi să ajungi în comunităţile de romi din nordul judeţului, precum cele din satele Baranca
Baranca – Hudeşti ori Baranca – Cristineşti, după peripeţii prin drumurile desfundate şi greu accesibile, îţi poţi face o imagine despre cum trăiesc o bună parte din romii de rând, într-o sărăcie lucie, cu case dărăpănate, fără garduri şi cu un petic de pământ din care îşi trag seva subzistenţei.
Poate mai dureros decât această situaţie este sentimentul izolării şi frustrării, amestecat cu indignare când aud că liderii de la judeţ se laudă prin conferinţe de presă cu diversitatea activităţilor derulate în teren şi multitudinea programelor elaborate de „experţii” Agenţiei de Dezvoltare Comunitară Inter-Activă, în vreme ce, de mai bine de doi ani de zile, nici un reprezentant din rândul acestora ori al vreunei alte organizaţii, dar nici de la Biroul Judeţean pentru Romi, nu s-au interesat de soarta lor. Sărăcia în care trăiesc numeroase familii de romi îi determină pe adulţi să întrerupă educaţia copiilor pentru ca aceştia să contribuie la ajutorarea grupului. Foarte adesea adulţii sunt tentaţi să adopte căi uşoare de câştig, precum cerşetoria, furtul, traficul mărunt, dar în acelaşi timp diminuează drastic şansele copiilor lor de integrare normală în viaţa societăţii, printr-un exemplu de viaţă greşit. Întrucât posibilităţile de a-şi găsi un loc de muncă sunt reduse, foarte mulţi romi migrează dincolo de frontiere, mizând pe creşterea veniturilor prin inserţia lor în economia subterană a ţărilor respective şi pe ajutoarele sociale acordate solicitanţilor de azil.
Degeaba autorităţile organizează burse ale locurilor de muncă speciale pentru romi ori caravane prin judeţ, pentru popularizarea unor oportunităţi şi facilităţi, dacă aşa-pretinşii lideri ai acestora, care cunosc cel mai bine rezistenţa specifică la schimbare, nu acţionează pentru suscitarea interesului şi schimbarea mentalităţilor privind integrarea socială prin muncă, mai ales a generaţiilor tinere. Pentru a se
putea rezolva multiplele probleme ale romilor, trebuie identificaţi mai întâi adevăraţii lideri, care să se bucure de susţinerea întregii comunităţi şi să exercite o influenţă reală în rândul acesteia. Din păcate, preocupările liderilor reprezentativi ai romilor botoşăneni evidenţiază o atitudine dualistă în ceea ce priveşte abordarea problemelor specifice. Pe de o parte, aceştia se erijează în apărători ai drepturilor minoritarilor romi, urmărind să îşi consolideze poziţia de lideri în cadrul comunităţii prin luările de poziţie exagerate şi fără fundament la adresa politicilor statului în domeniu, ca reacţie la anumite măsuri pozitive dispuse de autorităţi, pe care încearcă să le translateze în sfera discriminării şi abuzurilor. Pe de altă parte, aceştia evită să-şi asume concret rolul de lideri, ce incumbă o atitudine responsabilă şi autoritară, acţionând parcă în mod deliberat pentru menţinerea, pentru etnia romă, a statutului de „victimă” a marginalizării şi discriminării din partea populaţiei majoritare, dar mai ales a instituţiilor statului, conştienţi fiind de posibilitatea realizării unor beneficii personale şi de grup, în contextul în care situaţia romilor este atent monitorizată de oficialii europeni şi organizaţii din străinătate, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.
Ameliorarea problemelor pe care le reclamă etnicii romi de mai mult timp, referitor la educaţie, sănătate, locuri de muncă ori condiţii de locuit nu poate să vină decât din interior, prin scoaterea în faţă şi propulsarea acelor lideri care să conştientizeze necesitatea conjugării eforturilor tuturor factorilor implicaţi şi să fie adepţii unor abordări realiste, mai ales că nu numai romii, dar şi o bună parte din românii majoritari, precum şi alte etnii, trăiesc în condiţii la fel de grele, întrucât reforma societăţii în ansamblu nu s-a încheiat, ea putând oricând deveni chiar mult mai dureroasă după aderarea la Uniunea Europeană. (M.M.)
