Refugiaţi în urmă cu două-trei sute de ani în România, unde s-au stabilit mai ales în nordul Moldovei, dar şi în Dobrogea, ruşii lipoveni formează o comunitate pitorească, plină de vitalitate, care ştie să se bucure de viaţă, dar şi să fie fermă atunci când e vorba de principiile sale – mai ales cele religioase. În ediţia din 18 noiembrie a emisiunii “Te vezi la Ştirile Pro Tv”, difuzată de la ora 13:15, Cristian Tabără se va afla în mijlocul lipovenilor din Slava Cercheza, în Dobrogea, pentru a vedea cum trăieşte această comunitate de aproape 40.000 de suflete.
Încă din secolul al XVII-lea, după ce şi-au făcut o cruce mare, aşa cum este obiceiul la ei înainte de a face orice lucru, ruşii lipoveni au început să sosească în România. Reformele religioase şi sociale ale patriarhului Nikon şI ale ţarului Petru cel Mare i-au făcut pe aceştia să părăsească Rusia şi să caute libertatea religioasă în România. Ruşii lipoveni au ales să rămână credincioşi ritului vechi, care se referă la un anumit tip de slujire religioasă, dar şi folosirii limbii slavone în biserică. Lipovenii au ales să se împartă între două lumi, două tradiţii, două calendare, două rituri şi trei limbi: română, rusă şi slavonă. Însă, deşi credinţa ocupă un loc atât de important în viaţa lor, lipovenii au reuşit să îmbine religia cu o poftă incredibilă de viaţă. Ei l-au primit pe Cristian Tabără ….. cu un cântec, dedicat special Pro Tv-ului şi, cum ospitalitatea este sacră la lipoveni, nu a durat mult până când i-au împărtăşit realizatorului emisiunii “Te vezi la Ştirile ProTv” secretele bucatelor lor.
Lipovenii sunt mândri de obiceiurile, de cântecele şi femeile lor, sunt veseli, iar “dacă le dai un pahar cu vin” sunt şi mai veseli, după cum ei înşişi spun. Tradiţia este cea care le-a păstrat identitatea atâtea sute de ani şi în numele ei au părăsit lipovenii Rusia. Însă astăzi, chiar acest organ vital al comunităţii lipovene - tradiţia, este ameninţat de modernizare şi de transformările din societate. Căci lipovenii întorşi de la muncă din Italia, sau Spania, nu prea mai vor sa audă nici de kalinka, nici de kazacioc, ba mai mult, după ce ani la rândul au căutat bunăstarea pe meleaguri occidentale, mulţi vorbesc, atunci când se întorc, limba spaniolă…
Însă aşa cum spune un cântec lipovean, “ajunge cu necazul, hai să ne veselim!”. Căci comunitatea lipoveană are destule resurse şi destulă vitalitate pentru a-şi păstra identitatea. În atelierul de pictură iconografică, meşterul, desprins parcă din filmele ruseşti, încă mai zugrăveşte chipuri de sfinţi pentru a păstra credinţa trează, baia de aburi rituală de sâmbătă seara încă există, la fel ca şi ulcica de vin, ciorba de varză şi oala de vareniki – coordonatele importante ale sufletului lipovean. (Camelia Cavadia)