Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Publicitate
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24069
De la 07 Ianuarie 2003
122884136
Scandalul cărnii alterate:

19 tone de carne, retrase de pe piaţă, în urma controalelor din magazine

  • Zece persoane au fost arestate preventiv în acest caz
  • 14 March 2014, 23:00
Presedintele interimar al ANPC, Marius Dunca, a anuntat ca, in urma controlului de joi in magazinele din toata tara, au fost oprite definitiv de la vanzare 19 tone de carne si au fost date amenzi de peste 430.000 de lei, gasindu-se produse expirate, precum si etichetate necorespunzator. Dunca a precizat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca au fost verificati 401 operatori economici, dintre care la 161 s-au constat abateri.
Cantitatea de carne controlata a fost de 333 de tone, dintre care la 115 tone de carne au fost descoperite nereguli. Astfel, au fost gasite produse expirate, marfa depozitata in conditii improprii, ambalaje deteriorate, carne alterata, precum si produse neetichetate corespunzator, dat fiind ca lipsea pretul sau informatiile nu erau traduse in limba romana.
Potrivit lui Dunca, au fost oprite temporar de la vanzare 94 de tone de carne, iar 19 tone au fost oprite definitiv. Intre timp, zece persoane implicate in dosarul de evaziune fiscala si punere in circulatie de produse din carne alterata au fost arestate preventiv, in urma a doua decizii luate de Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti.
Oficialul ANPC a mai precizat ca au fost date 104 amenzi in valoare totala de 436.200 de lei. "Va pot spune doar ce am constatat, treaba ANPC este de a urmari eticheta, modul de comercializare, de transport, de depozitare. Restul, unde se duceau, nu este de competenta noastra. Pentru carnea expirata au fost intocmite procese verbale de distrugere", a mai spus Dunca.
Spre exemplu, la Mehedinti au fost gasite 1.010 kg cap piept de porc expirate din iulie 2013 si 880 de kg carne de pui din import UE cu deficiente de etichetare, iar in Brasov 9,8 tone picioare de porc si 129 kg carne de porc expirate.
In Neamt, 890 kg pulpe de pui si 360 kg ficat de pui din import aveau eticheta netradusa, in Bucuresti 323 kg carne curcan si pui prezentau arsuri de congelare si miros neplacut, iar in Bihor s-au gasit 205 kg carne de porc care nu aveau adresa producatorului pe eticheta.
La Bacau, inspectorii ANPC au depistat 80 kg ficat de porc cu semne de alterare, iar la Arges - 17 kg pipote de pui fara elemente de identificare in limba romana. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a facut si joi veificari, la depozitele de carne, din Bucuresti si din judetele Iasi, Bistrita-Nasaud si Cluj, in urma cercetarilor DIICOT privind grupari infractionale specializate in evaziune fiscala si comercializare de carne alterata
In urma actiunii ANPC de joi, 129 de tone de carne au fost retrase, iar alte 100 au fost oprite temporar de la comercializare, gasindu-se inclusiv marfa expirata din noiembrie 2013.
Procurorii DIICOT - Structura Centrala au facut, miercuri, 102 perchezitii domiciliare in 18 judete, in cadrul unor actiuni vizand destructurarea a doua grupuri infractionale organizate formate din 80 de persoane, specializate in infractiuni de evaziune fiscala, spalare de bani, punere in circulatie de produse alterate si trafic de influenta.
Prejudiciul produs de membrii celor doua grupari a fost estimat la peste 15 milioane de euro.
Zece persoane au fost retinute de procurorii DIICOT si arestate preventiv. DIICOT sustine ca activitatile infractionale au fost sprijinite si de angajati de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, precum si de lucratori din cadrul Politiei de Frontiera.
Potrivit anchetatorilor, membrii gruparilor infractionale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achizitionat, prin intermediul unor societati comerciale din Romania, carne si oua din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fara sa plateasca TVA, conform prevederilor legale, operatiunile reale fiind evidentiate in actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vanduta catre beneficiarul final, prin adaugarea TVA.
"Dupa achizitionarea reala a marfurilor din alte state UE, membrii gruparii inregistrau livrari fictive catre firme din alte state comunitare - coordonate de catre exponentii palierului extern, neidentificati, pana in prezent. Marfa din Romania era livrata scriptic in Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neincarcarea societatilor romanesti cu TVA de plata, marfa fiind, in fapt, vanduta pe piata romaneasca fara inregistrarea in documentele contabile - ", a precizat DIICOT.
De asemenea, sustin procurorii, exista suspiciunea ca reteaua achizitiona marfa, fara plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie si Germania, direct prin firme "fantoma" ale retelei si apoi o vinde pe piata interna, "la negru", la un pret apropiat de valoarea cu TVA, insa mult sub pretul pietei, "fapt ce reprezinta concurenta neloiala in raport cu societatile comerciale ce deruleaza acelasi tip de activitate insa fara incalcarea prevederilor legale".
O alta modalitate de actiune a retelei presupunea livrarea, de catre marii producatori de pe piata de carne din Romania, de marfa catre societati comerciale din Bulgaria si Ungaria, de unde marsa se intorcea in Romania, prin societati de tip "paravan", care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vandute pe piata interna fara inregistrarea tranzactiilor in documentele contabile, potrivit DIICOT.
"Aceasta modalitate de actiune presupunea concursul direct al producatorilor autohtoni de carne si produse de origine animala la activitatile ilicite derulate de gruparea in cauza", au precizat procurorii.
Anchetatorii mai arata ca, in derularea activitatilor ilegale, membrii retelei ar fi folosit mai multe firme detinute in mod direct sau prin interpusi, "asupra carora decideau cand si cum vor fi implicate in cadrul fiecarui circuit financiar ilicit, cantitatile si pretul pe fiecare partida de marfa tranzactionata, intocmeau sau dispuneau intocmirea de documente fictive prin care sa justifice circulatia marfurilor si ordonau platile".
"Activitatile ilegale cu privire la care exista suspiciunea implicarii gruparii impun inregistrari de achizitii/livrari de bunuri ori servicii fictive si neinregistrarea unor tranzactii in actele contabile ale societatilor controlate si plati pentru astfel de operatiuni, cu scopul de a scoate sume de bani din gestiunea firmelor cu o alta destinatie decat cea declarata, pentru a diminua baza impozabila ori pentru a sterge urmele unor tranzactii frauduloase, vanzari sub pretul de achizitie, distrugerea unor documente in baza carora au circulat marfurile si altele similare", potrivit DIICOT.
Anchetatorii sustin ca exista suspiciuni de punere in circulatie de produse alterate, care erau trimise catre abatoare pentru a fi procesate si amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse in consum.
De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering apartinand sotiei unuia dintre membrii gruparii, pentru a fi preparate si oferite spre consum.
Agenţia de ştiri HotNres

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Hienele liberale s-adună pentru atac la Ţurcanu
Horoscopul zilei
Reţeta zilei: Pui cu usturoi la ceaun
Bancul zilei: Eliberarea lui MM Stoica
Americanii cred că Vladimir Putin este un lider mai puternic decât Barack Obama
Văd actuala situaţie din USL ca pe o separare de probă, într-un cuplu: mai luăm o pauză, să vezi ce rău este fără mine
Numarul de pensionari a scăut î trimestrul al IV-lea 2013 cu 62.000 de persoane
Botoşani: Piaţă agroalimentară puţin cunoscută de botoşăneni
Reunificarea României – cea mai bună soluţie pentru a garanta securitatea Republicii Moldova
Ale cui sunt avioanele care zboară peste Republica Moldova?
Doua mitinguri sâmbătă la prânz in Bucureşti
PDL organizează un marş către sediul Guvernului, Mişcarea Populară protestează împotriva accizei la combustibil
Miting de solidarizare cu Andrei Pleşu împotriva linşajului mediatic de la
Câteva românisme de ziua maghiarilor
Cadrele medicale din spitalele botoșănene trecute prin filtrul verificărilor psihologice și psihiatrice
Țurcanu către PSD/iști: ,, Numai mort scăpați de mine”
,, Neam de neamul lui nu o să mai fie la primărie. Să pună liniuţă şi o poză să îi rămână amintire pe viaţă”.
Locuinţă afectată de un incendiu
Târg de nunți și artiști de renume la Uvertura Mall
Emisiune ”altfel” în Uvertura Mall
Averile ascunse de infractori pe numele rudelor vor putea fi confiscate şi în România
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog